Istoric Artmark

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Nam et cursus lectus, at feugiat augue. Morbi porta neque auctor mauris dignissim, vel ultrices libero lacinia. Integer consectetur sagittis ultricies.

2014
  1. Seara de 10 iulie, în care a avut loc Postwar & Contemporary Sale, a adăugat pe lista de artiști români contemporani câteva nume promițătoare pentru piața românească de artă și chiar pentru cea internațională. Unii pentru prima oară, alții deja cotați în licitațiile de artă și care au obținut recorduri de autor notabile, au adus împreună un total de aproape 140.000 euro. Cealaltă licitație a serii, Judaica, a adus un total de aproape 50.000 euro, având o rată de adjudecare de 75% și confirmând importanța acestui eveniment pentru viața multiculturală românească. Pe 27 iulie, Licitația de Marine și marinărit a adus un total de peste 117.000 euro, pe când cea de Eleganță și Vanitas de peste 120.000 euro.

  2. Seara Licitației de Vară Duplex București-Cluj (10 iunie) a adus o mulțumi de adjudecări spectaculoase. Surpriza serii a constat în numărul mare de iubitori de artă clujeni (aprox. 300) care au acceptat provocarea de a participa la prima licitație de artă de asemenea anvergură din orașul lor și care au făcut concurență bucureștenilor (aprox. 350). Licitația de Vară a avut un total de aproape 600.000 euro și o rată de adjudecare de 83%. Sesiunea de licitații 24-25 iunie a adus un total de peste 330.000 euro. Di nou publicul dovedit un interes deosebit față de viața dictatorului român Nicolae Ceauşescu, dovadă suma record oferită pentru mobilierul de birou al acestuia (55.000 euro, de 5 ori și jumătate mai mult decât prețul de pornire). Însă, cei prezenți în sala de licitație au fost la fel de captivați de arta plastică a vechilor maeștri, Ioan Andreescu fiind reușita serii de 24 iunie. Printre surprizele sesiunii s-a aflat și interesul crescut al colecționarilor de trofee pentru Licitația de Echitație și Cinegetică, licitația având o rată de adjudecare de aproape 90%.

  3. Luna mai a adus o rată de adjudecare de 100% pentru Licitația patrimoniului Margareta Sterian dintr-o importantă colecție germană, dovedind astfel că este una dintre cele mai apreciate artiste române. Totodată, Licitația de Militaria și Antichități a adus adjudecări spectaculoase la capitolul obiecte de colecție, dintre care amintim o insignă din argint, Regimentului Artilerie de Gardă, cu cifrele Regilor Ferdinand și Carol II, fiind achiziționată la suma de 1.800 euro (de 15 ori mai mult decât prețul de pornire).

  4. Licitația de Artă Postbelică și Contemporană de pe 8 aprilie a adus trei recorduri importante de autor. Un nou record pentru Horia Damian, prin opera “Eve endormie”, achiziționată pentru suma de 11.000 de euro. Acestuia i se alătură artistul contemporan Diet Sayler cu un record de 6.500 de euro pentru opera “Construcții pentru mâine”, precum și Corneliu Brudașcu prin opera “Înger”, adjudecată pentru suma de 6.000 de euro. Seara de miercuri, 16 aprilie, a debutat cu un ritm alert impus de pasionații de oenologie care au adjudecat 80% din totalul loturilor secțiunii de vinuri, ca mai apoi să fie continuat de participanții care au achiziționat 100% din loturile secțiunii de icoane din Licitația de Valori Tradiționale, care a avut în total o rată de adjudecare de 77,78%. Licitația de Bijuterii a adus creșteri spectaculoase pentru broșa “Flori de lăcrămioară”, care a fost adjudecată la valoarea de 1.000 euro (cvadruplul prețului de pornire), pandantivul “Floare de safir” achiziționat tot la suma de 1.000 euro (față de pornirea de 280 euro) sau inelul cu smarald anturat cu diamante (care a urcat de la 450 euro la 1.600 euro).

  5. Seara de 6 martie a adus la Licitațiile "Colecția Gen. Constantin Doncea" și "Epoca de Aur" aproape 750 de participanți în sală și în mediul virtual, prin platforma de licitare online, Artmark Live. Colecția Doncea s-a dovedit a fi o surpriză plăcută pentru iubitorii de artă, fapt demonstrat de rata de adjudecare de 92,31%, suma totală de adjudecare ajungând la 263.670 euro. S-au stabilit două recorduri de autor prinGheorghe Anghel și Richard Hette. Cu o rată de adjudecare a loturilor de 84,74% și cu un total de 57.605 euro, Licitația "Epoca de Aur" a fost considerată drept o reușită pentru piața obiectelor de colecție de acest tip din România. Spre finele lunii martie a avut loc Licitația de Primăvară 2014 care a adus 221 de actori ai pieței de artă, care au ridicat paletele de licitare, online sau direct pe scena licitației, 350 de video-spectatori, peste 300 de participanți în sală, un total de 642.750 euro, o rată de adjudecare de 82,47%, un record pentru Oscar Han (12.000 euro) și alte adjudecări spectaculoase.

  6. Sesiunea de licitații organizate de Artmark în perioada 18-20 februarie continuă tradiția Artmark a Licitațiilor de Mărțișor, aducând pe scena pieței de arte din România două recorduri de autor pentru Constantin Isachie Popescu, care a înregistrat un record în valoare de 6.000 de euro cu opera Intimitate, și pentru George Nichita a cărui pictură Reculegere devine cel mai bine tranzacționată operă a artistului (4.750 de euro, aproape dublul estimării maxime). Prima seară de licitații s-a dovedit a fi una dintre cele mai așteptate seri de către pasionații online de capodopere de de artă românească de format miniatural, Artmark Live fiind utilizat de 1.700 de vizitatori diferiți, cu 17.000 de vizualizări la un interval de 10 minute. În cadrul Licitației Cabinetul de curiozități – Arta Fotografiei, Muzicii și Scrisului, lotul vedetă a fost un obiect rar, un Jukebox Wurlitzer din anii 1950, care a fost adjudecat la prețul de 20.000 de euro, de 10 ori mai mult decât prețul de pornire. Se cuvine menționat în mod special Nicolae Tonitza cu lotul vedetă al serii, Pregătiri de masă (Interior IV), achiziționat la suma de 85.000 de euro, care devine astfel cel mai bine vândută pictură a lui Tonitza datând din perioada ”roșie” a pictorului (anii 1919 – 1923).

  7. Piaţa de artă vine cu noutăţi în 2014 pentru cel mai dinamic segment, arta contemporană, în urma licitaţiei dedicate de Artmark în seara de 28 ianuarie. Licitaţia de Postmodernism & Contemporană a adus, la prima ediţie din acest an, recorduri de autor - printre care cel al Georgetei Năpăruş (12.000 de euro, pentru lucrarea „Prapor”, comparativ cu recordul anterior, 8.000 de euro, înregistrat la Artmark, în aprilie 2013) sau recordul lui Constantin Flondor (4.750 euro, pentru lucrarea „Înmugurire”, comparativ cu recordul anterior, de 2.000 de euro, înregistrat în 2011 la Artmark) - premiere importante ale unor artişti bine tranzacţionaţi în plan internaţional (precum Daniel Spoerri, 2.000 de euro, de peste trei ori maxima estimată, pentru colajul pe carton ”Tableau piège”), rezultate promiţătoare ale unor artişti contemporani tineri (precum Ugron Reka,”Freedom”, adjudecat la 2.250 euro). Vânzările totale au fost de peste 200.000 de euro, iar rata de adjudecare a loturilor s-a ridicat la 73%.

2013
  1. O rată de adjudecare de 97%, vânzări totale de aproximativ 1,2 milioane de euro, un număr-record de palete paticipante distincte (283), cea mai lungă serie de loturi adjudecate consecutiv (134 de loturi) – toate acestea confirmă faptul că Licitaţia de Iarnă, Ediţie Aniversară „Artmark – După 5 Ani” a fost o reuşită deplină. Evenimentul din seara de 18 decembrie, organizat la Ateneul Român în prezenţa a peste 600 de iubitori de artă, participanţi în sală şi online (de remarcat recordul de participări online, prin serviciul Artmark Live – 110 participanți online), a înregistrat rezultate ce o clasează drept cea mai bună licitaţie a anului 2013 în România.

  2. Licitația de Alb-Negru organizată de Artmark în seara de 21 noiembrie confirmă interesul în creștere pentru operele de grafică realizate de marii artiști români, atât de patrimoniu cât și contemporani. Cu încasări de 105.000 de euro, o rată de adjudecare de 80% și 111% față de estimările maxime ale Casei, respectiv cu 10% peste vânzările licitațiilor de profil din anii 2011 și 2012 și recordul pentru cel mai scump desen tranzacționat pe piața de artă din România ‒ 11.000 de euro pentru „Visare, Portretul Zettinei Urechia” de Nicolae Grigorescu, la dublul prețului de pornire ‒, licitația a permis o analiză comparativă a graficii unor artişti importanţi, consacraţi în primul rând ca pictori. Creșteri procentuale cu peste 10% a înregistrat și cea de-a doua licitație a serii de 21 noiembrie, Licitația „România Iluministă – Primele Lumini”, unde un exemplar rar al unei cărți a lui Dimitrie Cantemir scrie recordul: „Istoria Creşterii şi Descreşterii Imperiului Otoman”, adjudecată cu 8.000 de euro, dublul prețului de pornire. Comparativ, în 2012, un exemplar al volumului „Descrierea Moldovei”, de același autor, era adjudecat cu 5.000 de euro.

  3. De la „Cadâna” miniaturală a vechiului maestru Theodor Aman la ”Ritualic object” al contemporanului Victor Man, Licitaţia de Toamnă a adus celor cca. 400 de participanţi din Sala Mare a Hotelului Radisson un dialog și o confruntare a generaţiilor de artişti pe piaţa de artă. Dedicată artiştilor români prezenţi şi în recent lansatul Top 100 realizat de Capital, ediţia 2013, Licitaţia de Toamnă a înregistrat vineri seara vânzări totale de aprox. 900.000 de euro şi o rată de adjudecare de 84%, rezultate ce o statutează drept cel mai reușit eveniment al pieţei de artă din acest sezon şi al doilea ca importanţă din acest an, după Licitaţia de Primăvară (1 milion de euro).

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026 Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.