Panseluțe - Artmark România

signature

semnat dreapta jos, cu roşu și, suprapus cu roz, Grigorescu; datat dreapta jos, cu roșu, 1878

medium

ulei pe pânză

description

La Paris, Grigorescu cunoaşte alţi artişti români veniţi pentru completarea studiilor sau stabiliţi acolo şi se împrieteneşte cu Constantin Stăncescu, elev al lui Tăttărescu, care îl familiarizează cu oraşul. Acesta îl convinge să se înscrie la cursurile pregătitoare ale lui Charles Gleyre, (pe care le-a urmat până în 1862), când a fost admis la École des Beaux-Arts. În atelierul lui Gleyre, preluat de la Delaroche şi prestigios pentru stilul neogrec, a fost coleg, printre alţii, cu Auguste Renoir. Frecventează apoi atelierul lui Sébastien Cornu, reputat pictor de subiecte religioase şi istorice, realizate în spiritul unui clasicism academic. Acolo îi cunoaşte pe Charles de Laforce, Emmanuel Lansyer şi Alphonse Fournier, care îi devin prieteni. Până în vara anului 1863, continuă să studieze cu Cornu, dar profită mai mult de arta pe care o ofereau muzeele pariziene, pe care le vizitează deseori şi unde realizează copii după opere celebre ale lui Prud’hon, Géricault, Rubens, Rembrandt, Giorgione şi Salvador Rosa. Aceste opţiuni relevă oscilarea lui Grigorescu între două extreme, una de factură clasică, iar cealaltă romantică (1), semnificativă fiind copia pe care o execută după “Dreptatea şi Răzbunarea Divină urmărind Crima” a lui Prud’hon, pictor apreciat pentru stilul său neoclasic graţios. Mediul artistic parizian al perioadei era marcat de dezbateri ideologice în jurul abandonării ierarhiei genurilor şi a eliminării supremaţiei temelor istorice şi religioase, care au dus la dezvoltarea peisajului ca gen autonom. Încă din jurul anului 1850 critica de artă semnalase creşterea importanţei peisajului şi vorbea despre viziunea realistă sau naturalistă a unora dintre artiştii contemporani, precum Millet, Corot sau Courbet, care s-au remarcat prin preocuparea constantă pentru redarea naturii, a cerului şi a ţăranilor lucrând câmpul (2). Un an după sosirea lui Grigorescu la Paris, Manet avea să picteze “Dejunul pe iarbă”, tablou care a provocat o mare agitaţie în mediul artistic al capitalei, ducând la crearea Salonului Refuzaţilor. În vara primului an al lui Grigorescu la Paris, 1862, ajunge la Barbizon, precum o dovedeşte o schiţă datată în acel an. Cu prilejul participării la celebrul “Concurs al copacului”, pleacă într-o excursie de studiu în pădurea Fontainebleau, unde întâlneşte grupul de artişti stabiliţi acolo şi descoperă că lecţiile învăţate de la aceștia îi sunt mai utile decât cele de la academie. Printre cei care îi vor influenţa hotărâtor concepţia artistică sunt Corot, Diaz de la Peña, Dupré, Decamps, Daubigny, Charles Jacque, Huet, Millet, Troyon şi Rousseau, cunoscuţi drept “grupul pictorilor de la Barbizon” (3). Cea de-a doua perioadă franceză a lui Grigorescu este considerată de către unii critici ca fiind cea cuprinsă între 1880 şi 1886, perioadă cuprinsă în faza maturităţii sale artistice. Lumina capătă o nouă însemnătate, fiind sursa contrastelor şi a semitonurilor, iar nuanţelor le sunt atribuite valori spirituale (4). Foloseşte tonuri puternice de culoare, tuşe luminoase aplicate rapid cu pensula sau cuţitul într-o pastă densă şi strălucitoare, care formează pete cromatice, caracteristice pentru noua sa manieră picturală. A rămas întotdeauna fidel unei viziuni realiste, de felul celei a lui Manet, deşi a fost întotdeauna aproape de grupul impresioniştilor, urmărindu-le direcţia. Cu pictorii de la Barbizon a împărtăşit viziunea naturii interpretate realist, însă în cheie poetică, înţelegând să preia de la aceştia doar acele elemente care se potriveau temperamentului şi viziunii sale. Grigorescu a refuzat întotdeauna eticheta unei şcoli şi se recomanda ca pictor al naturii ţării sale şi al exemplelor admirabile ale peisagiştilor francezi. Alături de peisaje, opera sa cuprinde şi un bogat capitol dedicat scenelor cu personaje, portretelor şi naturilor moarte. Genul naturii statice a fost abordat de Grigorescu pe tot parcursul activităţii sale creatoare, concomitent cu celelalte preocupări ale sale, care au îmbogăţit, prin experienţa adusă, tablourile reprezentând flori, fructe sau vânat. George Oprescu explica ponderea acestora în creaţia artistului: “În tot decursul carierei sale, Grigorescu, în prezenţa unui vânat, a unor fructe sau flori, care îl atrăgeau prin forma şi coloritul lor, prin problmele ce puneau, în redarea exactă a senzaţiilor produse de fulgii păsării ori de părul unui iepure, de epiderma delicată a fructelor, de luciul mătăsos şi fermecător al petalelor, le aşternea, cu darul lui de colorist, pe pânză. Cele mai multe lucrări, rareori de mari dimensiuni (când erau destinate unei colecţii), erau oferite ca amintire unor prieteni: pansele, trandafiri, flori de nalbă, de răsură, ori de măr” (5). Vânător pasionat pentru o vreme, mai ales în perioada în care străbătea pădurea de la Fontainebleau, Grigorescu picta la început vânat şi flori, într-o manieră marcată de influenţa maeştrilor olandezi, dar care avea să fie curând înlocuită de o manieră proprie. Opera de maturitate a lui Grigorescu se caracterizează printr-un sentiment liric personal dar şi prin stilul său impresionist. Pictura pe care artistul însuşi o considera ca expresia sensibilităţii sale era aceea impresionistă, toate mărturiile verbale de care dispunem indicând faptul că scopurile artei sale se situau în această zonă. Temperamentul şi puterea sa de analiză optică pătrunzătoare şi instantanee, l-au făcut să se orienteze către plein air şi impresionism, care se concentrau asupra momentelor şi aspectelor, construind o imagine veridică asupra lumii cu ajutorul tuşelor de culoare. Pentru impresionişti, totul în jur era culoare, nuanţată de lumina solară, imaginată în formă de molecule, care organizate de pictor, formau tabloul. Totuşi, pictura lui Grigorescu diferă în unele aspecte de realizările impresionismului francez: motivele din lucrările pictorului român nu se pulverizează în atmosferă, sub acţiunea razelor de lumină, iar structura formală nu slăbeşte. Dimpotrivă, la Grigorescu, forma picturală respectă structura subiectului, iar volumele sunt reprezentate compact, indiferent de planul de profunzime în care sunt poziţionate. Rareori în tablourile sale obiectele capătă o existenţă difuză, devenind lichide într-o atmosferă încărcată de lumină, căci Grigorescu şi-a menţinut, în timpul sejurului la Barbizon, simţul acut al importanţei formei. Corpurile solide îşi păstrează consistenţa picturală robustă, tuşele sale ferme de culoare opunându-se unei transfigurări accentuate a subiectelor (6). Pictura este pentru Grigorescu în primul rând arta culorilor, el urmărind să redea motivul prin intermediul senzaţiilor luminoase; prin această opţiune sacrifică unele concepţii realiste ale Şcolii de la Barbizon, care puneau accent pe detaliul veridic care individualiza obiectul. Astfel, la pictorul român, detaliul semnificativ are un rol doar în planul coloritului. În perioada din urmă a creaţiei sale, Grigorescu se detaşează de formele individuale ale obiectelor, integrându-le într-o orchestraţie de culori care generalizează forma într-un aspect total. Francisc Şirato observa că în pictura lui Grigorescu, difuziunea culorilor părea inexplicabilă celor obişnuiţi cu formele convenţionale, văzute într-o lumină arbitrară, de intensitate scăzută, care nu reuşeau să înţeleagă o artă fluidă şi vie, ce reflecta însăşi natura cuprinzătoare a luminii. Arta sa nu a avut niciodată tendinţă abstractă şi nu a fost lipsită de elementul raţional, ci din contră, este rezultatul observaţiei pătrunzătoare în faţa naturii. În faţa unui peisaj, precum şi în faţa unor plante aduse în atelier, Grigorescu este preocupat de diferitele calităţi ale fenomenului natural: volumul, spaţiul, culoarea, atmosfera, lumina, care toate reunite formează aspectul însuşi al subiectului. Lumina solară, captată în nuanţele culorilor, este studiată şi în spaţiul atelierului, unde dobândeşte alte însuşiri decât în aer liber, se reflectă în diferitele obiecte şi umple încăperea. Atmosfera din camera închisă este tratată într-un mod particular; nu mai este saturată de lumină, ci formează un mediu dens pe care aceasta îl străbate până la atingerea obiectelor. Definirea spaţiului nu este unul dintre interesele pictorului în naturile sale statice, fiind mai degrabă anulat, pentru concentrarea exclusivă asupra obiectului. Singurul reper pe care îl păstrează din configuraţia spaţiului este suprafaţa orizontală pe care poziţionează lucrurile, dar care se uniformizează deseori cu fundalul întunecat. Grigorescu operează aici o selecţie în distribuirea luminii şi se abate prin aceasta de la normele realismului, căci doar obiectul picturii sale apare iluminat, pe când spaţiul înconjurător nu primeşte nici o rază care să îl desluşească. Tablourile cu flori ale lui Grigorescu au constituit un domeniu special între naturile sale moarte, istoria aprecierii lor fiind marcată de un eveniment petrecut la începutul carierei. În 1868, împăratul Napoleon al III-lea, vizitând expoziţia artiştilor de la Fontainebleau, achiziţionează pentru colecţia sa personală, alături de alte tablouri, o “Glastră cu flori”, iar după alte surse şi pictura “O creangă de măr”, opere ale artistului român. Faptul a fost consemnat de presa din ţară, care îl remarca astfel pe Grigorescu, ajuns atunci la vârsta de 30 de ani, printre primele dăţi, ca un talent care avea să îşi pună amprenta asupra dezvoltării picturii româneşti: “opera unui june artist român cumpărată de împăratul francezilor” (7). Într-un articol semnat de un anume C. Stoenescu, evenimentul era detaliat: artiştii de la Fontainebleau, printre care a fost invitat să expună şi Grigorescu, au organizat o expoziţie a picturilor lor, profitând de vizita împăratului şi a familiei sale la rezidenţa lor din apropiere. Vizitând expoziţia, împăratul a achiziţionat patru picturi pentru galeria sa personală din Tuilleries, printre care s-a aflat şi un tablou reprezentând nişte glastre cu flori (8), realizat de artistul român. Încurajat, Grigorescu avea de atunci să participe mai activ la viaţa artistică pariziană. Grigorescu, un pictor al schimbărilor subtile ale naturii, care a reuşit să surprindă în peisajele sale variaţiile de lumină ce produc efecte de culoare şi să redea procesul de transformare permanentă a lucrurilor în natură, deprinsese o bună putere de concentrare prin exerciţiul picturii în plein-air. Lucrul în aer liber, în faţa peisajului, presupunea pe lângă capacitatea de sinteză, aceea de a observa în amănunt variaţiile cromatice ale atmosferei şi ale fragmentului de natură ales. Cu experienţa meditaţiei în faţa naturii, artistul se opreşte asupra obiectelor naturii statice pe care le consideră colţuri de peisaj şi pe care le tratează cu aceeaşi preocupare pentru schimbările de lumină, colorit şi materialitate. Tablourile sale din acest gen susţin vocaţia sa de pictor al naturii; el înţelege ritmurile sale interioare şi le exprimă în imagini cu structuri organice. Alexandru Vlahuţă scria despre picturile cu flori ale lui Grigorescu: “Cele mai mici lucruri îţi şoptesc vorbe de o adâncă putere de evocare. În florile lui e frăgezimea şi respirarea umedă a vieţii, ele surâd cu strălucirea lor de-o clipă şi cu ceva din privirea ochilor omeneşti, te-aştepţi să se scuture, te-aştepţi să le vezi ofilite, moarte peste câteva minute — atâta gingăşie, atâta proaspătă lumină tremură în fiecare petală. Te gândeşti, admirându-le: ce curat trebuie să fie sufletul artistului, pentru ca, trecând prin el, spre a intra în eternitate, florile acestea de-o clipă să nu-şi fi pierdut nimic din farmecul vremelniciei lor!” (9) Grigorescu se lasă de cele mai multe ori fascinat de florile primăverii, de florile de măr sau de cais, în care vede subiecte pentru realizarea unor armonii cromatice într-o gamă delicată. Vara, trandafirii deveneau motivul în care studia raporturile dintre culoare şi suprafaţă, dar şi panseluţele şi margaretele, explorând în petalele lor proaspete şi catifelate, nuanţele naturii. În pictura “Panseluţe”, florile sunt reprezentate într-un vas simplu, de pământ, luat parcă de pe pervazul ferestrei unei case ţărăneşti şi separat de tot ce îl înconjura, pentru a descifra în ele sensibilitatea specifică oamenilor din popor, dar şi ceva din natura care a inspirat-o. Cu o abundenţă de flori colorate, planta sugerează vigoare vitală şi veselie, în acelaşi timp fiind evocată gingăşia petalelor şi desenul lor jucăuş. În alegerea panseluţelor ca subiect se recunoaşte aceeaşi înclinaţie pentru lucrurile modeste şi aspectele obişnuite ale existenţei, a căror frumuseţe e conferită tocmai de simplitatea şi prezenţa lor discretă. Opera “Panseluţe” este reprezentativă pentru felul particular în care Grigorescu a tratat acest gen în arta românească, fiind primul care a adus principiile şi experienţa picturii de plein-air de factură impresionistă în pictura de atelier. Este preocupat aici de redarea nuanţelor florilor, care formează o paletă estompată de alb, albastru şi violet, armonizată cu nuanţe de verde stins, brun şi accente de galben. Fundalul întunecat scoate în evidenţă prospeţimea şi strălucirea plantei, care pulsează de viaţă, căci nu e ilustrată o natură moartă cu flori tăiate, ci un ghiveci cu panseluţe, scos parcă dintr-o scenă domestică.Tuşele scurte, suprapuse, creează senzaţia unui joc de lumini pe florile şi frunzele plantei, sugerate la rândul lor prin pete de culoare. Bogăţia inflorescenţelor este specifică florilor şi în general naturii grigoresciene, prezentate în momentul lor de apogeu, în faza ascendentă din ciclul natural, pentru a exprima un sentiment de plenitudine vitală. Spaţiul atelierului îi permite artistului să extragă un singur obiect din numeroasele elemente ale unui peisaj, pentru a-i extrage întreaga capacitate expresivă. Viziunea lui Grigorescu în faţa unei singure plante era aceeaşi cu cea din faţa peisajului, în aspecte ce ţin de lumină, culoare şi atmosferă. Aici alege un fragment de natură şi îl ilustrează în ce are acesta mai caracteristic, cu un profund simţ al realităţii şi imprimându-şi trăirea în faţa lui, astfel că „Panseluţe” este o operă caracteristică pentru concepţia artistică şi stilul lui Grigorescu. O altă pictură reprezentând aceleaşi flori, într-o dispunere neordonată, precum „Trandafirii” din Licitaţia de Toamnă 2010, se află în colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Note: (1) Remus Niculescu, “Grigorescu între clasicism şi romantism” apud Mariana Vida, “Nicolae Grigorescu şi pasiunea vizualităţii” în Grigorescu pictor al naturii (1838-1907), Muzeul Naţional de Artă al României, 2007, p. 20 (2) Denia Mateescu, “Un air de parenté: l’heritage français dans la peinture de Nicolae Grigorescu” în “Nicolae Grigorescu (1838-1907) Itinéraire d’un peintre roumain de l’école de Barbizon à l’impressionnisme”, Somogy éditions d’art, Paris, 2006, p. 17 (3) George Oprescu, “Grigorescu şi Franţa. Studiu asupra formaţiei spirituale şi artistice a pictorului” apud Mariana Vida, “Nicolae Grigorescu şi pasiunea vizualităţii” în “Grigorescu pictor al naturii (1838-1907)”, Muzeul Naţional de Artă al României, 2007, p. 22 (4) Mateescu, op. cit., p.24 (5) George Oprescu, „Grigorescu”, p. 48 (6) Francisc Şirato, „Grigoresco”, p.32-34 (7) „Pesta”, Familia, 6 august 1868 apud. Valentin Ciucă, „Pe urmele lui Nicolae Grigorescu”, p. 80 (8) C. Stoenescu apud Valentin Ciucă, op. cit., p. 8 (9) Alexandru Vlahuță, „Pictorul N.I. Grigorescu”

bio

“Exposition d’art roumaine ancien et moderne”, catalog cu studii de Henri Focillion, Gheorghe Balş, Ion Cantacuzino, Paris, mai 1925 “Grigorescu pictor al naturii “(1838-1907), texte Mariana Vida, coord. Rodica Matei, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti 25 octombrie – 30 martie 2008, 2007 “Nicolae Grigorescu (1838-1907) Itineraire d’un peintre roumaine – de l’ecole de Barbizon a l’impressionisme,” Agen, Musée des Beaux Arts, Somogy éditions d’art, Paris 2006 “Nicolae Grigorescu. Pictură şi grafică”, catalog de Ioana Beldiman şi Gheorghe Cosma, Muzeul Naţional de Artă al RSR, Bucureşti, 1984 NICULESCU, Remus, “Grigorescu între clasicism şi romantism”, Studii şi cercetări de istoria artei, nr 3-4, Bucureşti, 1956 OPRESCU, George, NICULESCU, Remus, “N. Grigorescu. Anii de ucenicie”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1956 OPRESCU, George, “Grigorescu şi Franţa, studiu asupra formaţiei spirituale şi artistice a pictorului”, Bucureşti, 1946 REAU, Louis,” L’art roumain, Larousse”, Paris, 1946 ŞIRATO, Francisc, „Art Roumain Moderne: Grigoresco”, Collection Apollo dirigee par Al. Busuioceanu, Editions de la connaissance, Bruxelles VLAHUŢĂ, Alexandru,” Pictorul Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, 1910 VOINESCU, Teodora, “Epoca de formaţie a lui Nicolae Grigorescu”, Monitorul Oficial, Bucureşti, 1938 ZAMBACCIAN, K. H., “Pagini de artă”, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1943

dimensions

width: 29 cm
height: 47 cm

research_info

Pe verso etichetă de participare în expoziția “Nicolae Grigorescu în colecțiile brașovene,“ 1 august - 15 octombrie 1983, Colecția Maria Roibașu și mențiunea olografă “Cumpărat la expoziția Grigorescu de la Ateneu, vânzător Vlahuță“ În expoziția personală din 1897, la poziția 186 figurează lucrarea “Ghiveciu cu pansele” La expoziția personală de la Ateneul Român din 1900, la poziția 68 figurează lucrarea “Ghiveciu cu pansele” În expoziția personală din 1901, la poziția 78 figurează lucrarea “Pansele”

4. Panseluțe

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!