Legendă antică - Artmark România

semnat și datat stânga jos, cu negru, S. Mutzner, 1929

ulei pe pânză

“S. Mützner a ajuns prin concentrare, sobrietate şi preciziune în mijloace la un adevărat stil. Lirismul său nu mai aparţine subiectului, ci exhală din atmosferă, din viziunea întreagă ca un element organic, propriu materiei. E un lirism interior, cu atât mai intens şi mai puternic, cu cât e mai discret şi adânc.” (1) Artistul s-a născut în 1884 la Bucureşti, într-o familie foarte numeroasă de condiţie modestă, cu origini evreieşti din zona alsaciană. A urmat cursurile Şcolii de Belle Arte din Bucureşti (1900), unde i-a avut profesori pe Eugen Voinescu, Vladimir Hegel şi George Demetrescu-Mirea. Un an mai târziu pleacă la München şi studiază la Academia Regală Bavareză de Artă, cu Karl Raupp, Anton Azbé şi Simon Hollosy. Ajunge la Paris, în 1903 şi se înscrie la Academia Julian, la clasa lui Jean Paul Laurens, după o experienţă care i-a dovedit incompatibilitatea cu spiritul academist al şcolii müncheneze. În scurt timp, părăseşte spaţiul atelierului, pentru a se dedica picturii în aer liber, mod de lucru care aduce paletei sale un plus de luminozitate, intensificând culorile. Expune pentru prima dată la Salonul de toamnă, apoi participă la Expoziţia Societăţii Artiştilor Independenţi din Paris. În ţară, expune la Tinerimea Artistică şi la Expoziţia jubiliară din Parcul Carol, în 1906. Şederea sa, pe parcursul a doi ani, la Giverny, începând cu 1908, în proximitatea lui Claude Monet, reprezintă o perioadă în care îşi explorează percepţia asupra luminii şi culorii, recunoscând-o mai apoi ca fiind una esenţială în evoluţia sa artistică. În lucrările ce aparţin acestei etape, se constată apropierea sa de procedeele curentului neoimpresionist, el aplicând culoarea în manieră pointilistă, în tuşe multicolore, scurte, juxtapuse care creează, prin efecte optice, planuri şi volume. În 1909, expune la Ateneu o parte dintre picturile sale aparţinând etapei franceze de creaţie, expoziţie pentru care a primit numai reacţii pozitive din partea criticii de artă. Olimp Grigore Ioan considera, într-o cronică din 1909, că Mützner “a devenit impresionist nu prin educaţie, ci printr-o predispoziţie cu totul naturală, inerentă caracterului şi vizualităţii sale”. În raport cu fenomenul artistic românesc al vremii, picturile lui Mützner reprezentau conectarea la ceea ce constituia avangarda europeană, atât prin aplicarea tehnicii dezvoltate în spirit ştiinţific, cât şi prin subiectele compoziţiilor sale, luminoasele peisaje evocate de Monet în ultimele 4 decenii ale carierei sale artistice. Următoarea etapă importantă este cea cuprinsă între 1912 şi 1918, timp în care călătoreşte în Orientul Mijlociu şi Îndepărtat, în Oceania şi America de Sud. Ajunge în Japonia, unde deschide prima sa expoziţie personală, în cadrul căreia expune o parte dintre cele 400 de pânze create sub imperiul impresiilor nipone. Călătoreşte mai departe în China, Filipine, Ceylon, India, S.U.A., Tunisia şi Venezuela, unde lucrează pentru mai multă vreme. Între 1917 şi 1918, se stabileşte şi lucrează pe Insula Margareta din Marea Caraibilor, unde devine cunoscut drept creatorul Şcolii de Pictură Modernă a Venezuelei. Mützner este declarat Consulul Onorific al Venezuelei la Bucureşti, în semn de recunoaştere a rolului important jucat de artist în stimularea fenomenului artistic de aici. Întors în ţară în 1922, deschide o expoziţie personală la Ateneu, cu lucrări din călătoriile sale în Extremul Orient şi cele două Americi. După perioada marilor călătorii, se stabileşte în ţară şi începe o mai intensă activitate expoziţională. Deschide cu regularitate expoziţii personale în Bucureşti şi participă la diverse la manifestări artistice internaţionale în Paris, Barcelona, New York. În 1924 expune la Bienala de la Veneţia, conferindu-i-se Coroana României, gradul de ofiţer. În perioada 1951-1956 este conferenţiar la Catedra de pictură, grafică şi compoziţie a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, iar în 1956 i se organizează o retrospectivă la Caracas, Venezuela. În opera sa, peisajul are o pondere semnificativă, Mützner adunând în pânzele sale impresii din călătoriile prin lume, de la atmosfera limpede a sudului Franţei, misterul Japoniei, agitaţia New York-ului şi exotismul Venezuelei, la ţărmurile Balcicului şi colţuri pline de farmec din ţară. Deşi majoritatea picturilor sale de acest gen sunt rezultatul observaţiei sale directe în natură, există şi peisajele ce ilustrează locuri care nu există în realitate, precum cel în care este localizată “Legenda antică”, o vedere imaginară, cadrul pentru desfăşurarea unei alegorii. Alteori, peisaje cu personaje realizate după privelişti reale, capătă o funcţie alegorică, aşa cum se întâmplă cu pictura “Scenă antică” (2). Picturile cu trimiteri mitologice ocupă un loc restrâns în creaţia lui Mützner, pictor care a adoptat tematica impresionistă şi procedeul picturii în plein air. Opera “Legenda antică”, o pictură în ulei pe pânză, a fost realizată în urma unei comenzi primite de artist de la proprietarul unei clădiri din Bucureşti, pentru un ansamblu decorativ, care urma să înfrumuseţeze camera de zi. Aceasta era piesa centrală a ansamblului, care mai cuprindea trei picturi de Mützner şi trei de Rodica Maniu, soţia pictorului, temele lor făcând parte dintr-un concept general, preliminar. Locul părea special construit pentru a primi picturile, într-o încăpere spaţioasă, de plan circular, indicând faptul că la proiectarea locuinţei s-a avut în vedere integrarea unor decoraţii murale speciale. Probabil comanditarul a fost cel care a formulat programul iconografic şi i-a invitat pe cei doi artişti să îl ilustreze prin compoziţii alegorice cu sens moralizator. Pictura, a cărei latură lungă măsoară 2,6 metri, ilustrează un peisaj panoramic cu mai multe personaje, fiecare făcând trimitere la eroi ai Antichităţii sau simbolizând diverse concepte. Mützner apelează la repertoriul motivelor clasice, fără să dea prea multe indicii, lasând loc interpretărilor printr-o originală punere în scenă a acestora. Astfel, de la stânga la dreapta, toate elementele care apar în pictură au funcţie alegorică: cetatea în ruină de pe vârful stâncii poate fi un simbol al descompunerii, la fel şi capitelurile din partea dreaptă, ori semnul unui trecut glorios, de mult apus, cu trimitere la valorile antichităţii greceşti. Continuitatea acestora într-un nou plan este redată prin copacul tânăr care creşte dintre frânturile de coloane. Întorcându-ne în partea din stânga a imaginii, găsim o apariţie misterioasă, două personaje cântând la fluiere, împărţind acelaşi cap, însoţite de un miel, indicaţie clară că ne aflăm în faţa a doi păstori, probabil Dafnis şi Chloe, o pereche de îndrăgostiţi fericiţi, simbol al dragostei inocente şi al tinereţii. Corabia este o aluzie la călătorie, în sensul descoperirii unor ţinuturi necunoscute sau a trecerii sufletului în lumea cealaltă, ipoteză susţinută de văduva cu amforă, care priveşte către plecarea vasului, la rândul ei simbol al bătrâneţii. Chiar lângă aceasta, o femeie tânără împreună cu copilul său, apleacă crengile unui copac înflorit, alăturarea acestor personaje făcând trimitere la vârstele omului sau la procesul ciclic al naturii, de naştere-moarte-renaştere. La tulpina arborelui se află încă o pereche de îndrăgostiţi, care lipsiţi de alte atribute care să îi individualizeze printre cuplurile mitologiei antice, ar putea reprezenta dragostea senzuală, în raport cu cea ingenuă a tinerilor păstori. Mesajul imaginii pare a fi unul cu finalitate moralizatoare şi pedagogică - motivul vârstelor vieţii omeneşti. Acesta, corelat cu reînnoirea periodică a naturii, ilustrată în pictură prin vegetaţia de primăvară, converg către imaginea vieţii în simbolistica antică şi clasică: un ritm etern, fără început şi fără sfârşit. Imaginea reprezentată de Mützner atestă viziunile comanditarului lucrării despre natura educaţiei spirituale, posibilă prin pictură, în spiritul elitei intelectuale a societăţii renascentiste, continuat în secolele ulterioare. “Legenda antică” este o lucrare spectaculoasă, importantă din perspectiva locului său în opera lui Mutzner, a ineditului temei abordate, a istoriei sale privilegiate şi nu mai puţin din aceea a semnificaţiilor umaniste pe care le poartă. Note: 1 Ionel Jianu, Rampa apud. Rodica Marian, “Samuel Mützner 1884 – 1959”, p. 40 2 Pictura “Scenă antică”, ulei pe pânză 51x60 cm, din colecţia Ovidiu Popescu, reprodusă în Rodica Marian, “Samuel Mützner 1884 – 1959”, p. 105

BATTISTINI, Matilde, “Simboluri şi alegorii”, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2010 MARIAN, Rodica, “Samuel Mützner 1884 – 1959”, Ed. Antet, Bucureşti, 2005 PAVEL, Amelia, “Pictori evrei din România”, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1996 PAVEL, Amelia, “Pictură românească interbelică – un capitol de artă europeană”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996

width: 256 cm
height: 130 cm

5. Legendă antică

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!