Vânat - Artmark România

semnat stânga jos, cu verde, L. Grigorescu

ulei pe pânză

După 1940, odată cu stabilirea definitivă în ţară şi cu renunțarea la călătoriile la Balcic sau în Cassis, critica vremii observa cum Lucian Grigorescu îşi limpezise paleta şi viziunea, acomodându-se cu o atmosferă pe care a simţit-o prea puţin în perioada interbelică. Expoziţia de la Sala Dalles din 1940 oficializează în biografia lui Grigorescu perioada “bucureşteană”, care este denumită astfel nu numai din cauza multelor peisaje urbane, dar mai ales datorită formulării unei noi viziuni, în care pictorul se acomodează cu lumina şi cromatica locurilor româneşti. Deşi compunerea operei se bazează în continuare pe valenţele culorilor, pictate cu acelaşi nerv, construcţia din spatele lucrărilor, aranjarea volumelor încep să se limpezească. Odată cu mărirea planurilor de culoare, raporturile cromatice se dilată, iar relaţia cu ansamblul compact anterior se va concretiza prin schimbări fine de pensulaţie. Aceasta va fi pusă în apăsări mai late, mai adânci, pasta fiind la fel de omogenă, dar acum este influenţată de simplificarea multitudinii de nuanţe. Imaginile, ritmurile sau accentele sunt realizate acum într-o manieră mult mai clară, ca un rezultat isteţ al unei consistenţe formale aprofundate. Următorul pas de referinţă în biografia lui Grigorescu se consumă în 1942, când, după o participare cu succes la a 23-a Bienală de la Veneţia şi la alte două expoziţii ale artei româneşti organizate la Căminul Artei, pictorul îşi deschide o personală la Ateneu. Acest lucru se întâmpla spre sfârşitul anului, în noiembrie, şi va reprezenta evenimentul întregului an artistic. Critica vremii îi aduce încă o dată elogii, iar arta lui Grigorescu va intra definitiv în rândul celor mai reprezentative mişcări artistice româneşti moderne. Această afirmaţie se contura în epocă, rezultat al unui cumul de factori ce îi oferise pictorului un loc însemnat în rândul artiştilor. Succesul expoziţiei urma traseul pe care manifestările artistului îl marcaseră încă de la personala din 1938, de la Fundaţia Dalles. În plus, în 1941, Lucian Grigorescu era cooptat în prestigioasa grupare artistică “Arta”, înfiinţată în 1937 de “trinitatea atotputernică din lumea artei” - Ştefan Popescu, Eustaţiu Stoenescu şi Jean Al. Steriadi. Revenind la Expoziţia de la Ateneu, Grigorescu a prezentat imagini ale noilor sale locuri de interes, Mangalia şi Bucureşti, dar şi un număr însemnat de naturi statice. De asemenea, tot acum, pictorul prezintă unul dintre puţinele autoportrete, dar şi primele sale nuduri. Însemnătatea evenimentului nu a fost dată numai de critica vremii, Paciurea sau Lucia Dem Bălăcescu fiind numai unii dintre cei care au elogiat manifestarea colegului lor de breaslă, dar mai ales de ceea ce aducea arta sa. Peisajele în perspectivă largă, noutatea nudului, primele însemnări ale arlechinilor de mai târziu sunt doar câteva din preferinţele lui Grigorescu, concretizate în acei ani. Gama extinsă de teme abordate ne relevă astăzi un Grigorescu eliberat de toate inhibiţiile pe care le-ar fi avut până atunci, pictorul fiind atras de surse multiple, de motive care puteau răspunde cerinţelor şi exigenţelor sale. Natura statică de inspiraţie cinegetică va fi abordată de Lucian Grigorescu începând cu anul 1938, an în care prezintă în expoziţii astfel de lucrări. Pornind de la construcţii clasice, cu vânat, pictorul va ajunge până la a compune naturi statice cu păsări de casă, prezentând mese pe care stau nemişcate raţe sau găini. În ceea ce priveşte tema cinegetică, Grigorescu o abordează pornind de la o structură temeinică, în care motivul prezentat este singurul punct de interes, ansamblul şi fundalul fiind epurate în totalitate de calităţi picturale sau decorative. Vânatul este prezentat în centrul lucrării, ca modulator al întregii compoziţii, însă calitatea de colorist a lui Grigorescu oferă operei puncte de focalizare multiple. Istoria artei a dat sensuri diverse temei cinegetice, de la idei ce ţin de putere, rang şi însemnătate socială în perioadă barocă şi cea clasică, până în epoca modernă când acest motiv ţinea eminamente de personalitatea artistului. Grigorescu găseşte o plăcere în reprezentarea unei naturi statice cu vânat şi indiferent de pasiunea de vânător sau nu, pictorul este motivat în plus de un spirit colorist efervescent. În natura statică acest aspect este relevat elocvent, lucrarea fiind caracterizată de un echilibru în construcţie, între componenta figurativă şi partea estetică conturată în manieră tipic grigoresciană. Punctul de interes este dat de reprezentarea celor două raţe vânate, care reprezintă axul central al compoziţiei. Grigorescu dă frâu liber spiritului de colorist, folosindu-se de penajul păsărilor pentru a-şi da măsura. Întâlnim o construcţie a volumului racordată la motivul pictural, iar spaţiul colorat diferă de acela dintr-o lucrare ce ne prezintă un peisaj. Gama de tonuri este mult mai gravă, mai atenuată, chiar dacă există puternice inflexiuni de roşu, galben şi portocaliu. Nuanţele reci sunt încadrate atât de fundalul şters, ambiguu, dar şi de alternanţele cu pensulaţii de tonuri calde, care vin în disonanţă estetică cu motivul pictat. Veridicitatea cu care este redat penajul indică un studiu îndelungat al motivului pictat, iar produsul devine un hibrid de viziune, pictorul integrând în realizare două instanţe diferite, una imaginată, pornind de la studiul anterior, iar alta, dată de realitatea din faţa ochilor. Ansamblul este în totalitate tributar coloritului, mai ales că desenul motivului este limitat la o simplă schiţare, pensulaţia devenind astfel importantă nu numai în realizarea formelor recognoscibile. Complexul pictural este realizat în valenţări iscusite care au scopul explicit de a emfaza vânatul, care este învăluit de inflexiuni de lumină şi penumbră. Tonurile şi tuşa sunt cele ce coordonează acest lucru, iar contrastele realizate sunt fixate prin alternanţă continuă a diverselor nuanţe, fie în tonuri calde, fie în tonuri reci. Grigorescu reuşeşte să încarce pânza cu o atmosferă tihnită, iar motivul central capătă aspecte de monumentalitate. Vânatul transcende însemnătatea primară pe care o oferă tema, iar pânza devine o declaraţie plastică prin care pictorul îşi transpune principalele idei asupra artei.

CÂRNECI, Magda, ”Lucian Grigorescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989 OPREA, Petre, ”Lucian Grigorescu” , Bucureşti, 1967 Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor, ”Retrospectiva Lucian Grigorescu”, Bucureşti, 1994

width: 61 cm
height: 72 cm

10. Vânat

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!