14. Idilă

  • Ignat Bednarik
    lot.sold: 1.500,00 EUR
    lot.estimate: 900,00 EUR - 1.400,00 EUR
    lot.sold: 1.500,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu negru, I.Bednarik
medium
acuarelă pe hârtie
description
Traseul artistic al lui Bednarik poate fi tradus prin activitatea pe care acesta a întreprins-o în primele 4 decenii ale secolului trecut, începând cu înscrierea la Școala de Arte Frumoase în 1899, și încheind practic odată cu pierderea vederii în 1938. Din punct de vedere al formării profesionale, Bednarik s-a încadrat la începutul carierei în rândul numeroșilor tineri artiști români care alegeau spațiul germanic pentru o aprofundare a studiilor. Pictorul va trece la rândul său prin două instituții artistice, una la Viena, ca auditor la Academia de Arte Frumoase în cadrul unui sejur general de studii, cealaltă la München, prin Școala Regală de Artă Decorativă. Aceste date biografice nu vor rămâne fără ecou în formularea unui discurs artistic coerent, în special în cazul manierei interpretative sau a sursei de inspirație. Formularea unui discurs decorativ, inspirat atât de studiile muncheneze, dar și de influența soției, specializată pe arta decorativă, va însemna pentru pictor ocazia diversificării universului plastic. Acest procedeu se mula de minune pe tendințele simboliste pe care Bednarik și le însușise anterior, iar pe structura unui talentat acuarelist se va modela noua creație. Formula idilică a unei opere sustrase dintr-un limbaj simbolist va fi maniera prin care Ignat Bednarik va concepe noi opere relevante unui stil abordat cu pași mărunți. În realizări poetice, imaginile sunt încărcate de o retorică filosofică, accesată de artist prin crearea unei atmosfere ideale. Crearea unui spațiu romantic era una dintre țintele principale, primul pas fiind modelarea unui peisaj relevant. Cu atât mai mult atmosfera se coagula atunci când imaginea era înnobilată de apariții idilice ale unor personaje de poveste. Ciobănașii și țărăncuțele deveneau astfel sursa unui univers imaginar mărginit doar de tema și motivul abordat. (I.P)
bio
BEDNARIK, Beatrice, “Ignat Bednarik”, Ed. Meridiane, București, 1987
dimensions
  • width: 50 cm
  • custom: 34,5

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.