La promenadă (Umbrela albă)

semnat stânga jos, cu brun, Ghiață D.

ulei pe placaj

Drumul său către artă a trecut, la început, prin sfera medicinei, un mediu deschis spre cultură şi populat de personalităţi marcante, care au ştiut să recunoască şi să susţină un talent precum cel al lui Ghiaţă. Un rol hotărâtor în formaţia sa artistică l-a avut profesorul Ion Cantacuzino, mare om de cultură şi artă, prin intermediul căruia îl cunoaşte pe pictorul Arthur Verona. Timp de trei ani primeşte lecţii în atelierul său, urmând în paralel cursurile Universităţii libere, pentru ca în 1913 să primească, cu ajutorul profesorului Ion Cantacuzino, o bursă de studii la Paris din partea statului român. Audiază cursurile Academiilor Ranson şi Delecluze, lucrează în atelierul gravorilor André Lavrillier şi Lucien Monod, frecventează atelierul pictorului I. Ioanid şi pe cel al sculptorului Anghel Chiciu, îl cunoaşte pe Brâncuşi şi pe pictorul japonez Fujita. Mediul artistic parizian al acelei perioade de efervescenţă a contribuit la pregătirea sa în egală măsură cu programul universitar şi muzeele, pe care le-a străbătut sistematic şi care i-au oferit un important material de studiu. Prima sa expoziţie personală se deschide în 1921, la Ateneul Român, după debutul în cadrul Salonului Oficial din 1914. Picturile acelei perioade erau expresia căutării valorilor eterne ale artei şi a preocupării pentru structura materiei şi geometria planurilor. Abia călătoria de studii în Italia, din 1922, câştigată în urma unui concurs al Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, marchează începutul predilecţiei sale pentru culoare, prin contactul cu lumina caracteristică Sudului şi mai ales cu pictura italiană. În perioada interbelică are loc afirmarea sa ca pictor, fiind remarcat de criticul francez Henri Focillon, care i-a dedicat o serie de articole şi cronici în publicaţii de specialitate şi i-a cumpărat două lucrări pentru colecţia muzeului Jeu de Paume din Paris şi a celui din Lyon, unde era director. În Italia, Ghiaţă descoperă ineditul peisajului marin, gen pe care îl practică cu predilecţie şi după întoarcerea în ţară, până în 1924. În această perioadă, pictează numeroase tablouri pe ţărmul Mării Negre, împreună cu pictorul Jean Al. Steriadi. Ghiaţă a fost printre primii artişti care au pornit în explorarea ţărmului Dobrogei, a peisajului luminos, plin de exotism, care a avut rolul de a-i marca o etapă a creaţiei. Din această perioadă face parte probabil şi opera „Umbrela albă”, ce înfăţişează o scenă dintr-o localitate de pe ţărmul mării, aflată ca tematică la intersecţia dintre peisajul cu prezenţă umană şi scena de gen. Peisajele cu prezenţă umană sunt frecvente în pictura sa, oamenii apărând de regulă în depărtare, la o scară redusă, doar ca siluete profilate într-un cadru natural amplu. Accentul este pus tot pe peisaj, chiar şi atunci când personajul se găseşte în primul plan al imaginii, acesta având rolul de a sublinia specificul locului prin particularităţile sale descrise de costum („Peisaj cu clopotniţă”, 1933, Muzeul de Artă din Craiova). Ghiaţă e interesat de acele locuri în natură care poartă amprenta umană, în special de peisajul satului, al marginii de oraş şi cel industrial, vederi ale unei naturi pure părând să lipsească din opera sa. Când alege totuşi un astfel de cadru, fără urme ale intervenţiei omului, o face pentru a introduce acolo o scenă de gen, precum în opera „Vânători în pădure” (1933). Vorbind despre traiul cotidian al locuitorilor unui sat sau ai periferiei oraşului industrializat, aceste scene, ilustrând de regulă adunări de personaje, surprind aspecte fruste ale existenţei, lipsite de convenţionalism sau spectaculos. Interesul cade uneori asupra relaţiei oamenilor cu natura, care ia forma muncilor pământului („În grădină”, 1960, MNAR), alteori asupra vieţii personajului colectiv, de cele mai multe ori ţărani, ale căror activităţi zilnice au valoarea unor ritualuri („Horă ţărănească”, 1940). Alteori, peisajele marine ale lui Ghiaţă, care cuprind perspective largi asupra unor golfuri sau faleze, prezintă specificul vieţii oamenilor în zonă prin schiţarea arhitecturilor. Apare mereu dialogul dintre cadrul natural, de o frumuseţe gravă, şi existenţa umană pe care o prilejuieşte, în localităţile de pe ţărmul Mării Negre unde s-a oprit, artistul găsind un raport aparte. Dealurile golaşe, malurile calcaroase, vegetaţia rară, întinderile de apă cu irizări neaşteptate, plajele şi golfurile inundate de lumină sunt elementele ce definesc peisajul de la Balcic, în care aşezarea umană ia o formă particulară. Casele joase, cu ziduri oarbe, împrumută din masivitatea şi cromatica reliefului, într-o lumină albă, strălucitoare, care decolorează („Peisaj din Balcic”, 1929). Înspre nordul litoralului, la Mangalia sau Costineşti, vegetaţia răsare cu mai multă vitalitate, iar falezele iau o culoare roşiatică, totul fiind tratat într-o cromatică mai intensă. Pictura „Umbrela albă” trezeşte un aer estival prin personajul din primul plan, o femeie cu umbrelă ce aminteşte de scenele de pe plajă ale lui Petraşcu, fiind totodată un motiv recurent în pictura impresionistă, prezent şi în opera lui Monet. Ghiaţă îl transformă până când acesta devine liber de sentimentalisme, adaptându-l propriilor exigenţe compoziţionale şi stilistice. Astfel că femeia nu se mai află surprinsă pe plajă, din profil, cu vântul adiindu-i printr-un costum fluid, ci apare într-o tratare mai sobră, într-o scenă străină de convenţiile dulcege, frecvent circulate în pictură. Ghiaţă construieşte o imagine tonică, care îndeamnă la optimism şi simplitate, caracteristică pentru stilul său auster şi discret.

BACONSKY, Anatol E., ”Dumitru Ghiaţă”, Ed. Meridiane, 1966 BENEŞ, V., ”D. Ghiaţă”, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1957 PREUTU, Marina, ”Ghiaţă D.”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1977

width: 41 cm
height: 32 cm

18. La promenadă (Umbrela albă)

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!