17. La marginea drumului

  • Iosif Rosenblut
    lot.sold: 950,00 EUR
    lot.estimate: 800,00 EUR - 1.600,00 EUR
    lot.sold: 950,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu brun, R. Iosif
medium
guașă pe hârtie
description
Pictor al peisajului cu motive urbane, R. Iosif şi-a îndreptat atenţia în special asupra mahalelor, colţurilor şi uliţelor mărginaşe din Bucureşti, subiecte abordate şi de ceilalţi artişti reprezentativi ai epocii, precum Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Marius Bunescu, J. Al. Steriadi sau Dumitru Ghiaţă. Amelia Pavel remarca faptul surprinzător că într-o perioadă în care oraşul trecea prin modernizări, se construiau bulevarde largi şi primele blocuri, artiştii interbelici evitau să reprezinte în picturile lor însemnele oraşului modern. R. Iosif a privit de asemenea oraşul dinspre periferie, alegând să ilustreze raporturile dintre spaţiul natural şi cel construit, noile relaţii cu natura care au loc în cadrul oraşului şi felul în care se adaptează oamenii stilului de viaţă urban. Atunci când a pictat centrul Bucureştiului, a fost atras cu predilecţie de parcurile şi grădinile publice, care ridicau problema spaţiului natural controlat, în parte artificializat, unde experienţele oamenilor se deosebesc în mod radical de cele avute în natura pe care o substituie.
bio
IONESCU, Radu, “R. Iosif”, Ed. Meridiane, București, 1969 PAVEL, Amelia, “Pictori evrei din România 1848 – 1948”, Ed. Hasefer, București, 2003 PAVEL, Amelia, “Pictura românească interbelică”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996
dimensions
  • custom: 50,5

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.