16. Peisaj din Balcic

  • Petre Iorgulescu Yor
    lot.sold: 6.000,00 EUR
    lot.estimate: 3.000,00 EUR - 4.300,00 EUR
    lot.sold: 6.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu negru, Yor
medium
ulei pe carton
description
În creaţia lui Iorgulescu-Yor, peisajul a fost genul predilect şi totodată cel în care arta sa, ancorată în modernitate, şi-a afirmat originalitatea. Adeziunea sa faţă de fovism, prima mişcare artistică europeană de avangardă, care a refuzat atât modul de percepţie al impresioniştilor, cât şi pe cel tradiţional, l-a orientat către o raportare spontană, subiectivă faţă de natură. Libertatea de exprimare stă la baza concepţiei sale despre artă, refuzul său de a formula un program estetic defintiv fiind în acord cu hotărârea artiştilor fovişti privind respingerea tuturor constrângerilor în actul creaţiei. Lipsa acestui program a dus la receptarea eronată a operei sale de către o parte din critica epocii, care a privit-o precum oscilaţia unui artist nesigur în privinţa direcţiei sale, prea mult influenţat de curentele efemere din arta occidentală. Preocuparea sa pentru redarea realităţii, înţeleasă precum cunoaştere prin intermediul sensibilităţii, printr-un mod de expresie spontan, instinctiv, îl apropie încă şi mai mult de reprezentanţii fovismului, de Matisse, a căror convingeri le adaptează propriilor sale concepţii asupra operei de artă. ”Eu nu cred nici în realitatea a ceea ce văd, nici în cea pe care o ating, ci numai în aceea a sensibilităţii mele”- spunea pictorul, recomandându-se astfel ca adept al unei estetici a “spontaneităţii senzoriale, a impresiei afective”, precum remarca criticul Alexandru Măciucă. Peisajul a devenit, în mod firesc, cel mai potrivit mijloc prin care îşi putea manifesta percepţia asupra naturii. În opera lui Iorgulescu-Yor, peisaje realizate în aceeaşi perioadă sau în perioade apropiate pot să difere semnificativ din punct de vedere stilistic, căci nu era urmărită consecvenţa cu un anume stil, ci transpunerea nemijlocită a realităţii în termenii afectivităţii sale, care îngăduia alegerea unui procedeu ori tehnici care rezona cu starea receptivităţii sale emotive. La Balcic, artistul pictează peisaje în mai multe maniere, amintind de atât de stilul postimpresionist al lui Cézanne, cât şi de cel fovist al lui Othon Friesz. Culoarea are uneori intensităţile picturii lui Matisse sau a lui Derain, alteori paleta sa fiind mai potolită, pentru a corespunde naturii schimbătoare a emoţiilor, aflate la originea actului creator. Peisajul prezent ilustrează o vedere din Balcic, pe care Iorgulescu-Yor îl pictează uneori inundat de o lumină albă puternică, care spală culorile, lipsindu-le de sonorităţi. Tuşele scurte, suprapuse, sporesc senzaţia de uscăciune şi friabilitate a pământului, care se descompune sub acţiunea luminii. În atmosfera densă, încărcată de particule desprinse din solul care şi-a pierdut coeziunea, linia ridicată a orizontului se estompează, iar nuanţele din planul îndepărtat se uniformizează în pete mai mari de culoare. Atenţia pentru efectele luminii asupra culorii şi formei vine, la Iorgulescu-Yor, dinspre trăirile sale în natură şi nu este rezultatul unei teorii ştiinţifice, prin aceasta diferenţiindu-se de impresionism şi afirmând dimensiu­nea subiectivă a artei sale.
bio
CONSTANTINESCU, Cornel Radu, “Petre Iorgulescu-Yor”, Bucureşti, 1969 Catalogul Expoziţiei “Petre Iorgulescu-Yor (1890-1939)”, MĂCIUCĂ, Alexandru, Muzeul Naţional de Artă al României, 200
dimensions
  • width: 33 cm
  • height: 30 cm
research_info
Pe verso dedicație olografă “Amintire fetiței lui Tache Soroceanu. 1937, Balci[c]. De la Iorgulescu Yor, Bucur[ești], 7 martie 1938”

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.