158. Țărancă cu copil [1902-1904]

  • Ştefan Luchian
    lot.sold: 36.000,00 EUR
    lot.estimate: 25.000,00 EUR - 40.000,00 EUR
    lot.sold: 36.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu brun, Şt. Luchian
medium
ulei pe pânză
description
Cariera lui Ștefan Luchian a cunoscut diferite etape calitative, influențate după 1900 în special de starea de sănătate. Debutul bolii ce avea să îi curme atât cariera cât și viața, survenea la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă va reapărea constant, la intervale de timp ce vor sacada activitatea lui Luchian. Chiar dacă primul deceniu al secolului XX puncta și apogeul carierei artistului, anii aceștia vor însemna și perioada în care boala îi va limita mișcarea și în final o va încheia. Înființarea Tinerimii artistice avea să reprezinte unul dintre momentele de cotitură în evoluția artelor românești, atât la nivel macro, dar și specific și punctat pentru o seamă de artiști de la cumpăna dintre secole. Luchian, drept lider al mișcărilor noi din țară, alături de Artachino, Vermont sau Verona, va deveni unul dintre cei mai importanți creatori, pictura sa devenind o bornă estetică atât pentru contemporani, cât și pentru generațiile viitoare – Tonitza și Baba fiind descendenți pe linie cromatică a marelui pictor. În ceea ce privește activitatea lui Luchian din acel prim deceniu al anilor 1900, putem descoperi un interes relativ eclectic în ceea ce privește subiectul și tema atacată. La prima expoziției a Tinerimii, în 1902, artistul expunea peisaje – “Impresii de la Vulcana”, “De la Băneasa”, flori sau compoziții cu personaje. În aceeași perioadă interesele lui Luchian variau între subiecte tradiționale, pictând relativ multe scene rurale- care cu boi sau curți țărănești (vezi Ionel Jianu, Petru Comarnescu, „Luchian”, ESPLA, 1956, pag. 181-182), alternate cu un interes puternic pentru flori - în ulei sau pastel, dar și pentru chipul uman. Una dintre expozițiile mai importante se consuma în cursul anului 1903, când expunea în casa Assan 39 de opere, excelând în pastel și acuarelă. Pastelul era foarte important, mai ales în anii ce vor urma, când această tehnică rapidă îi va permite lui Luchian lucrul în natură, ce devenea din ce în ce mai greu, dat fiind starea sănătății ce progresa negativ. Apogeul acestei tehnici avea să se materializeze în cursul anului 1908, când sejurul de la Brebu avea să producă cele mai importante peisaje în pastel. Subiectul uman a constat un punct important în imaginarul lui Luchian încă de la începutul carierei, portretul sau compoziția cu personaj fiind mai mereu prezente în uleiurile artistului. Alături de chipuri din cotidian, Luchian studiază destul de mult și viața de la sat, existând în creația sa cicluri importante dedicate omului simplu. De la grădinari, la țigani și florărese, Luchian excelează prin duct și culoare să portretizeze instanțe picturale relevante. Opera de față, pictată în anii 1902-1904 se regăsește într-o serie mai extinsă de chipuri pe care Luchian le surprinde în diverse compoziții. Alături de “Țăranca cu ulcior”, “Țigancă între crăițe”, “Spălătoreasa”, “După muncă spre casă”, “Cerșetorul” sau “Pe prispă”, “Țărancă cu copil” reușește să reproducă un univers profund intimist pe care Luchian și-l însușește. Pensulația este racordată întocmai pentru a recrea o scenă cu implicare emoțională, și, fără să devină un pictor al socialului – chit că personajele sale amintesc de oameni simpli și greutățile lor – Luchian aproprie aceste chipuri de privitor prin calitățile excepționale de colorist. (I.P.)
bio
CIOFLEC, Virgil, „Luchian”, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1924 COMARNESCU, Petru, „Luchian”, Ed. de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1955 JIANU, Ionel, „Luchian”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1947 LASSAIGNE, Jacques, „Ştefan Luchian”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972
dimensions
  • width: 15 cm
  • height: 30 cm
research_info
În cadrul expoziției Luchian-Petreanu de la Palatul Ateneului Român, București, decembrie 1904, la categoria 46 este menționată opera "Țigancă cu copil". Aceeași operă este menționată în cronica expoziției din decembrie 1904 semnată Jules Brun, în "La Roumanie", 12/25 decembrie. Opera a participat la a treia Expoziției de studiu a Fundației Culturale "Principele Carol. Andreescu și Luchian", București, 1923, la cat. 49. Opera este reprodusă în "Ștefan Luchian. Pictură, pastel, acuarelă, desen", catalog critic de Theodor Enescu, prefață de Andrei Pleșu, Editura Institutul Cultural Român, București, 2007, pag. 224.
notes
Etichetă de participare în expoziţia "Ştefan Luchian", Muzeul de Artă al R.P.R., 16 iulie 1957-10 noiembrie 1957, nr. de catalog 32.
dating
1902-1904
provenance
colecţia Smaranda Anastasiu, vară a lui Ștefan Luchian, opera fiind primită direct de la pictor; colecția Victoria Paleologu.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.