Ciobănaș pe Valea Doftanei - Artmark România

semnat și datat stânga jos, cu roșu, Grigorescu, 1903

ulei pe lemn

Apogeul lui Grigorescu „În ultimii zece ani ai vieţii a descoperit şi alte caracteristici ale priveliştilor noastre de câmpii şi dealuri. Acea învăluire a priveliştilor într-o tonalitate minerală alb-cenuşie reală în zori, când ceţurile străvezii învăluie totul spre amurg când praful drumurilor, funingei, împăienjenesc lumina sau, dimpotrivă, la nămiezi, cînd soarele şterge unele culori şi netezimea unei forme.” (Petru Comarnescu, „Nicolae Grigorescu”, Ed. ESPLA, 1959, apud „Nicolae Grigorescu”, Ed. Alcor Edimpex SRL, Bucureşti, ediţia a II-a, 1998, p.11) Ultima etapă a operei lui Grigorescu marcheză un punct culminant în arta românească. Atât evoluţia artistică a pictorului câmpenean, cât şi tehnica acestuia au depăşit pe cele ale contemporanilor săi. Pricipalele problematici ce l-au preocupat aveau să se resimtă, mai ales după dispariţia lui, în soluţiile adoptate de alţi artişti români: Luchian, iar mai târziu, Camil Ressu, şi-au canalizat eforturile creative către alte planuri decât cele cu care ne obişnuiseră. După 1906, Jean Al. Steriadi şi N. Dărăscu aveau să trateze problemele impresioniste cu un alt spirit, în totalitate nou. Însă, marele merit al lui Grigorescu constă în extraordinarul contact al acestuia cu natura, un contact mai mult vizual decât raţional. Pentru a reuşi penetrarea tuturor misterelor naturii şi analizarea fenomenelor naturale, până la cel mai subtil ultim efect, ochiul pictorului român trebuia să fi fost de o conformaţie particulară şi de o extremă sensibilitate. În istoria picturii româneşti, Grigorescu a avut acest mare privilegiu, şi anume acela de a zdrobi bariera impresionismului primar. În ultima perioadă a activităţii sale, Grigorescu operează o detaşare faţă de semnele distinctive ale formelor, ce individualizează fiecare obiect, integrându-le în marea orchestraţie a culorilor ce generează formele şi aspectul general. Decantarea paletei cromatice, ce se reduce la tonalităţi de lumină, determină o anumită esenţializare a formelor. Acum tuşele sunt largi, onctuoase, înfăţişând parcă firea pasională a artistului în redarea motivului simplu, dar cu un extraordinar impact vizual. Este vorba de aşa zisă „periodă albă” a lui Grigorescu, aşa cum a fost numită de către criticii de specialitate. Arta grigoresciană a ultimilor zece ani de viaţă, înfăţişează acel rafinament, rezultat al folosirii nuanţelor luminoase ce par a transforma fenomenele din natură. Problematica luminii a fost îndelung studiată de către Grigorescu, sub toate aspectele sale, iar arta acestuia nu are nicio tendinţă pentru abstractizare. Fără vreo apartenenţă la domeniul raţionalului, creaţia lui Grigorescu este rezultatul propriilor observaţii făcute în mijlocul naturii. Lumina poate fi o feerie pentru spectator, însă în realitate aceasta este la fel de concretă ca şi forma care dealtfel există, pentru pictor, în funcţie de lumină. Cu aceste tendinţe, adăugate la marile sale relizări, ultimii ani ai creaţiei grigoresciene au marcat apogeul artei sale. Realitatea, în cazul acestuia, nu prezintă doar un aspect unic, acela al formei, iar fenomenele din natură au aspecte diferite, aspecte pe care Grigorescu insistă în operele sale: volum, spaţiu, culoare, atmosferă, lumină. Lumina pe care pictorul o reprezintă, captează nuanţele culorilor. Ceea ce vom numi „spiritualitatea lui Grigorescu”, proprie manierei ultimilor ani este de fapt o trasfigurare sau, mai bine zis, o consecinţă a rafinamentului sensurilor sale. Liric prin intermediul propriilor sentimente– aşadar, impresionist – Nicolae Grigorescu a transmis acelaşi lirism şi operei sale de maturitate. Pentru pictorul impresionist: cerul, pământul, întregul cosmos este culoare, sunt tuşe în nuanţe diferite sub efectul luminii soarelui. Uşoara atingere a tuşelor de culoare este ca o delicată notă dintr-o melodioasă vocaliză. Există o diferenţă substanţială între impresionismul francez şi realizările lui Grigorescu. Pentru acesta din urmă, subiectele tablourilor sale nu au acel aspect „pulverizat”, ca efect al razelor soarelui, cum este cazul lui Monet, de exemplu. Grigorescu adoptă tehnica plein-air-ului, pe care o stăpâneşte prin mijloace proprii, ce se detaşează atât de arta maeştrilor de la Barbizon, cât şi de cea a impresioniştilor. Pentru acesta, pictura a fost, înainte de toate o artă a culorilor, în care pictorul român a urmărit transfigurarea motivului cu ajutorul senzaţiilor date de lumină. Monografia satului românesc Fiu al pamântului, Nicolae Grigorescu se simte atras de toate acele aspecte ale naturii pe care le redă cu cea mai înaltă pricepere în peisajele sale. O importantă caracteristică a peisajului grigorescian este legătura acestuia cu omul, ţăranul român, pe care îl zugrăveşte în mediul său natural. Ca şi în cazul peisajelor, Grigorescu îşi supune personajele aceloraşi legi ale luminii, un fapt ce are ca rezultat imediat o decantare a formelor. Scenele simple - un car cu boi pe drumul de întoarcere către casă, un ţăran îşi ară pamântul, câteva tinere torc în faţa casei, un ciobănaş păzeşte o turmă de oi – sunt pentru Grigorescu tematici predilecte ce formează o adevărată monografie a satului românesc, din zona dealurilor. Personajele sale, indiferent de împrejurările în care se află, sunt învăluite de bucurie, optimism şi încredere, doar acele caracteristici care corespundeau sufletului artistului. Din numeroasele personaje ce alcătuiesc universul creaţiei grigoresciene, iese uşor în evidenţă dorinţa artistului de selectare a anumitor repere: o anume regiune (cea de deal), o anumită vârstă pentru personajele sale (cea a tinereţii), un anumit anotimp (cel însorit al verii), eliminând astfel acele aspecte ale realităţii care putea aduce tristeţe operelor sale. În pofida unilateralităţii ei, imaginea ţăranului român grigorescian este plină de semnificat şi autenticitate. Centru al naturii, tânărul ciobănaş prezent în opera „Ciobănaş pe Valea Doftanei” – datată 1903 - se comportă firesc, fără gesturi care să alude la reprezentarea ţăranului-idee - acea atitudine de reculegere specifică primelor opere grigoresciene - unde se resimţea ceva din spiritul lui Millet. El formează un unic cadru cu pământul dealurilor, cu copacii, cu linia cerului reprezentat, cărora le aparţine în mod intim. Cu o mare sinceritate şi pasiune, cu acea trăire profundă a temelor sale rurale, pictorul Nicolae Grigorescu a reuşit să surprindă exact imaginea vie, specifică ţării sale pe care nimeni – aşa cum consemna Nicolae Iorga – „n-a fost în stare să ni spuie....că ţara noastră, ţara neamului nostru are acest cer, această lumină, aceste perspective şi că fiii ei cei mai adevăraţi, sub pânzăturile lor aspre, au, când sunt veseli, acest zâmbet şi acest înţeles în ochii adânci atunci când îi fura taina vieţii sau a firii.” (Citat în DRĂGUŢ, Vasile, FLOREA, Vasile, GRIGORESCU, Dan, MIHALACHE, Marin, „Pictura românească în imagini”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970, p. 152) „Grigorescu a venit la timp, a descătuşat pictura română din chingile academismului manierist, a netezit terenul pentru generaţiile viitoare, a pregătit pe Andreescu, Luchian şi Petraşcu. Tot el a educat publicul pentru pictură şi ne-a învăţat să privim natura.” (K.H. Zambaccian, „Grigorescu”, Ed. Cartea Românească, 1945) (M.N.)

BREZIANU, Barbu, ”Nicolae Grigorescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987. ENACHE, Monica (şi alţii), ”Călătorie în Bretania. Artişti evrei şi români descoperind cultura bretonă (catalog)”, MNAR, 2009 ENACHE, Monica (şi alţii), ”Grigorescu – pictor al naturii, (catalog)”, MNAR, 2008 IANCU, Valentina (şi alţii), ”L’eta di Courbet e Monet. La diffusione del realismo e dell’ impressionismo nell’Europa centrale e orientale, (catalog)”, Linea d’Ombra Libri, 2009 MATEESCU, Denia (şi alţii), ”Nicolae Grigorescu (1838-1907). Ininéraire d’un peintre roumain de l’école de Barbizon à l’impresionisme (catalog)”, Somogy éditions d’art, Paris 2006 VLAHUŢĂ, Alexandru, ”Pictorul Nicolae Grigorescu. Viaţa şi opera lui”, Ed. Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1910 DRĂGUŢ, Vasile, FLOREA, vasile, GRIGORESCU, Dan, MIHALACHE, Marin, “Pictura românească în imagini”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970)

width: 62 cm
height: 35 cm

14. Ciobănaș pe Valea Doftanei

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!