21Т. Icoană împărătească pe lemn, ”Maica Domnului cu Pruncul (Hodighitria)”, Țara Românească, școală brâncovenească, epoca lui Constantin Brâncoveanu, sfârșitul sec. XVII, piesă muzeală

    lot.initial-price: 12.000,00 EUR
    lot.sold: 20.000,00 EUR
    lot.initial-price: 12.000,00 EUR
    lot.sold: 20.000,00 EUR
medium
tempera și foiță de aur pe lemn
description
Elemente de identificare de ordin iconografic și stilistic: Pe fondul verde-albăstrui în partea de sus și verde-oliv în partea de jos a icoanei, este reprezentată Maica Domnului, redată până mai jos de mijloc, ținând Pruncul pe brațul stâng și indicându-l cu dreapta (tipul Hodighitria). Figura statuară a Fecioarei ocupă întreg câmpul icoanei. Capul ușor aplecat spre Prunc și privirea gânditoare, precum și privirea lui Iisus îndreptată spre mamă, apropie această reprezentare de tipul Eleusa (Mângâietoarea). Maica Domnului poartă veșminte tradiționale: rochie și bonetă albastre, maforion roșu, drapat potrivit tipicului în cute unghiulare, realizate cu aceeași culoare în nuanțe mai închise. Pruncul Iisus este înveșmântat cu chiton alb și himation galben-auriu; binecuvântează cu dreapta, iar în stânga ține un rotulus. În jurul capetelor, nimburile de aur sunt decorate cu rotiță prin incizie.Trăsăturile chipurilor sunt realizate în stilul picturii brâncovenești: ovalul feței terminat cu bărbia rotunjită, ochii mari în formă de „solzi de pește”, subliniați de pleoape și cearcăne, sprâncene arcuite, nas drept, gură mică și roșie. Modelajul fețelor este realizat prin suprapuneri succesive de nuanțe de ocru, iar umbrele sunt redate cu brun-verzui și roșu. Elemente de identificare de ordin tehnic: Panoul din lemn de tei, întărit la spate cu două traverse noi; pe față, lemn degroșat, rama înălțată este pictată cu galben-auriu și roșu; pictură tempera pe lemn. Concluzii: De o înaltă ținută artistică, icoana se încadrează în coordonatele stilistice ale picturii brâncovenești, zugravul anonim formându-se în ambianța „școlii” de la Mănăstirea Hurezi (Vâlcea) (A.D.).
dimensions
  • width: 67.5 cm
  • height: 88.5 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.