Idilă în iarbă - Artmark România

semnat stânga sus, MAC

aramă bătută

Constantinescu s-a născut pe teritoriul Germaniei la 1900, când tatăl său îşi perfecţiona studiile tehnice, la Şcoala Superioară din Charlottenburg. Copilăria viitorului artist a fost însă atinsă de tragedie, rămânând pe rând orfan de mamă şi de tată. După 1912, singura cale pe care Constantinescu o putea urma era aceea a educaţiei, şi acest lucru este relevat de faptul că în 1920 absolvea Liceul Sf. Sava din Bucureşti. Având o oarecare situaţie financiară, după terminarea ciclului liceal, tânărul începe să urmeze cursurile Academiei Libere de Pictură, având ca dascăli pe Jean Al. Steriadi, Arthur Verona sau Ştefan Popescu. Primele lecţii de sculptură are norocul să le primească de la un talentat tânăr sculptor, care era conectat la tot ce se întâmpla în Paris. Acesta era Ion Jalea, cel care, probabil, îi va insufla viitorului sculptor şi gravor primele principii despre universul plastic sculptural. În şcoală se va împrieteni cu artişti ca Constantin Baraschi, Ştefan Constantinescu sau Paul Miracovici, cu care va menţine legătura pe toată perioada interbelică, chiar va expune în acelaşi grup cu aceştia. Conştient de faptul că are multe de învăţat, nu se va mulţumi cu aceste prime lecţii şi va lua calea Parisului, unde în 1924 se înscrie la prestigioasa École de Beaux-Arts. Intră în atelierul lui Jean Boucher, artist agreat de oficialitate, pasionat monumentalist. În acelaşi timp se va îndrepta şi spre Academia Julian, unde îi va avea profesori pe Henri Bouchard, fostul profesor al lui Jalea, şi pe Landowski. În cele din urmă, şi Mac Constantinescu va ajunge în atelierul lui Antoine Bourdelle, pe care îl urmărea conştiincios ca audient la Academia La Grande Chaumiére. Setea de cunoaştere a artistului nu se va resfrânge doar asupra practicii sculpturale, ci, conştient de nevoia unei baze teoretice consistente, va urma şi cursurile de istoria artei de la École du Luvru, între 1924 şi 1926, dar şi pe cele predate la Sorbona. După ce se specializase în atelierul lui Bourdelle, Constantinescu pleacă pentru perfecţionarea studiilor în Italia, pe care o vizitează timp de doi ani, până în 1928. La Roma îşi va încheia studiile în cadrul Şcolii Române, dar nu va ezita să frecventeze Academia de Artă Plastică a asociaţiei artiştilor români. Pe parcursul perioadei interbelice Constantinescu va expune regulat la principalele evenimente artistice ale vremii şi va susţine o serie de personale în sălile Bucureştiului sau în străinătate. Una dintre primele participări se consemnează în 1925, când se prezintă la Salonul de Toamnă de la Paris. La Bucureşti expune atât sculptură, dar practică şi desenul sau realizează proiecte ample. Participă la Salonul Umoriştilor şi la expoziţiile Tinerimii Artistice sau la cele ale Grupului Nostru. După debutul la Bucureşti la Salonul Oficial de Desen şi Gravură din 1929 şi până la schimbarea regimului politic va reuşi să îşi organizeze două personale, ambele însoţite de prezenţe însemnate în străinătate. Astfel, în 1935, expoziţie la Sala Mozart, apoi participare la Expoziţia Internaţională de la Bruxelles. La fel stau lucrurile şi doi ani mai târziu, când, după personala de la Sala Dalles, ia parte la Expoziţia Internaţională de la Paris, unde este premiat. Unele dintre cele mai importante manifestări plastice ale lui Constantinescu se vor materializa în frize sau lucrări în relief de mari dimensiuni. Cunoscute sunt operele sale care au împodobit două dintre cele mai reprezentative obiective bucureştene. Lucrează alături de Medrea şi Baraschi la friza mare a Arcului de Triumf, pentru care realizează alegoriile, iar pentru clădirea Ministerului de Externe (actuala clădire a Guvernului din Piaţa Victoriei) a realizat cele două frize laterale. La terminarea celui de al Doilea Război Mondial, Constantinescu este numit profesor la Institutul de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, unde a predat istoria artelor până în 1964, când devine şef de catedră la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, în cadrul Facultăţii de Arte Decorative, catedra de ceramică şi sticlă. Măiestria artistului este fin racordată la principii clasice de înţelegere a artei, iar spiritul multi-disciplinar stă drept dovadă. Constantinescu nu se fixează într-o singură modalitate de exprimare şi abordează cu succes mult mai multe tehnici decât simpla modelare a materiei alese. Chiar dacă în conceperea unui ronde-bosse artistul se simte împlinit, toate celelalte tehnici au primit o încărcătură spirituală îndeajuns de importantă cât să devină declaraţii artistice fără de cusur. Constantinescu alege arama, un material cald şi romantic, pentru conceperea unor lucrări inspirate din alte surse decât cele ale realităţii imediate. Seriile de instanţe decorative pe care sculptorul le-a realizat în această manieră au avut ca sursă de inspiraţie motive înrădăcinate în basmul şi mitul românesc, pe filieră populară, transformând tradiţia în ideal. Arama este aleasă de Constantinescu tocmai pentru capacitatea acesteia de a se modela perfect în funcţie de efectele optice intuite. Lumina şi culoarea aderă mult mai interesant pe suprafaţa sa, iar atmosfera pe care artistul încearcă să o sublinieze este mult mai uşor atinsă.

GROZDEA, Mircea, ”Mac Constantinescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972

width: 100 cm
height: 50 cm

Lucrarea este reprodusă în monografia ”Mac Constantinescu”, Mircea Grozdea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972, la pag. 54 sub titlul “Poveste de dragoste“

25. Idilă în iarbă

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!