Natură moartă cu narghilea și gutui

semnat dreapta jos, în creion, T. Pallady

ulei pe pânză lipită pe carton

Theodor Pallady, un pictor ”născut să vadă, menit să contemple” (Goethe) Nu întâmplător cuvintele lui Goethe au fost transcrise de mai multe ori în paginile jurnalului lui Pallady, artistul instituindu-le dealtfel drept deviza vieții. Nu de puține ori s-a încercat o înrâurire între creația artistică a lui Pallady și literatură. Unul dintre primii săi admiratori, Tudor Vianu, în încercarea de a găsi corespondențe între fenomenul plastic și celelalte arte, scria într-una din cronicile ”Mișcării literare” (4 aprilie 1925): ”Nu fără folos poate fi consultată poezia lui Baudelaire pentru înșelegerea unora din aspectele artei lui Pallady, deși e evident că interesul ei principal stă în originalitatea și energia viziunii plastice”, concluzionând că spre deosebire de Baudelaire, Pallady este în ”perfect acord cu sentimentul de viață”. Mai mult decât cuvintele unei poezii, Pallady a gândit şi simţit în imagini, ajutându-se de culori, linii şi forme. Poezia, versurile nu puteau îndeplini decât un rol complementar în arta lui Pallady, deoarece înălţarea gândurilor contemplaţiilor personale erau îndreptate asupra sensului artei sale şi a valorilor acesteia. Încă de la primele sale manifestări artistice, Pallady s-a dovedit un artist deloc obişnuit. Admirator al lui Loenardo, pictorul Theodor Pallady şi-a negat propriile simţiri şi exuberanţe, căutându-şi sursele de inspiraţie în sfera ideilor. Într-o epocă de profunde schimbări în plan artistic – pe perioada celor şase decenii de activitate a lui Pallady, s-au afirmat curente şi tendinţe noi (cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul, expresionismul abstract), a căror viziune artistică a modificat de fiecare dată limbajul formelor – cu statornicia-i caracteristică, Pallady s-a opus programului artei oficiale, râvnind la afirmarea prin artă, a valorilor morale ale vieţii omului. Dominat de siguranţa unei creaţii înalte, în care şi-a pus orice ideal, Pallady şi-a solicitat cu şi mai mare convingere propriile capacităţi, lăsând posterităţii sute de studii şi desene, zeci de eboşe şi picturi, care de cele mai multe ori i se păreau neîndestulătoare în raport cu complexitatea ideaţiei. Întregul univers palladyan stă sub semnul formelor armonice, pure, spirituale, pline de eleganţă şi simple. Artist cu o cultură deloc indiferentă, cu un limbaj subtil şi deplin, trecut prin filtrul rafinamentului modernismului, Pallady oferă prin arta sa, un conţinut ce-şi trage seva dintr-o anumită ambianţă caracteristică vieţii de la oraş, aducând pentru prima dată expresii noi în artă, în direct contrast cu idilismul ţărănesc al lui Grigorescu şi cu nostalgiile populare ale lui Luchian. Interpretului prin excelenţă a universului satului românesc – Grigorescu - i se opune creatorul de mare prestigiu al esteticii de inspiraţie citadină, în care recunoaştem semnificaţia şi sensibilitatea lumii urbane, până la Pallady, neimaginate pictural. Cu această nouă poetică, arta lui Pallady a exercitat o influenţă majoră în dezvoltarea artei româneşti. Pallady rămâne în memoria artei româneşti ca un pictor al ambianţei citadine. Mai mult decât propria natură melancolică, decât sentimentele, decât elementele literare ce-l inspiră, ori decât motivele naturale ce-i furnizează pretexte – grădini, copaci, vase de flori – Pallady este prin structura sufletului şi prin conştiinţa sa un citadin. Personalitate retrasă în propriul univers interior, orizontul inspiraţional al lui Pallady s-a restrâns succesiv, dar nu în sensul unei limitări ci acela al itinerariului tematic, retrăgându-se din sfera cotidianului citadin, în propria lume a existenţei. Dacă iniţial a pictat peisaje şi nuduri en plein air, mai apoi s-a retras în mediul familiar al propriei camere, a cărei fereastră deschisă lăsa să se întrevadă priveliştea împrejurimilor, pentru ca ulterior să se concentreze exclusiv asupra subiectelor aflate în intimitatea atelierului său, unde vibraţiile interioare nu se puteau risipi. Theodor Pallady, un „poet al interioarelor” Ceea ce semnificau pentru poetul naturii – Nicolae Grigorescu – copacii, colinele, drumurile de ţară, animalele, ţăranul înfrăţit cu acestea, sub lumina caldă ce se reflectă pe chipurile fiecăruia, pentru Theodor Pallady elementele mai aproape de sufletul său s-au conturat în atmosfera familiară artistului, unde freamătul este temperat de spaţiile închise, unde lumina şi liniştea creează o armonie ce e proprie şi sufletului pictorului. În această „poezie a interioarelor” s-a adâncit creatorul, compunând scenarii pentru nuduri şi naturi statice, prin juxtapunerea unor obiecte obişnuite pentru a obţine ambianţe idealizate şi acorduri de linii, forme şi culori. În naturile sale statice, obiectele ce o compun sunt aproape nule în semnificaţia lor: un vas de flori, o scrumieră, o pălărie, câteva fructe, cărţi sau o draperie îşi pierd utilitatea pe care o au în lumea cotidiană. Asemenea lui Cézanne, de la care se inspiră, Pallady construieşte compoziţii în care structura formei devine din ce în ce mai independentă de aspectul lucrurilor, iar culoarea şi lumina se eliberează de asemănarea cu natura. Naturile moarte ale lui Pallady sunt rezultate ale experimentelor şi teoriilor sale artistice, fiind totodată martorii stării de conflict în care se afla cu societatea vremii si expresia aspiraţiei sale spre o lume mai bună. Opera “Natură moartă cu narghilea și gutui” se înscrie ca un vers armonios în „poezia interioarelor” lui Pallady. În ambianţa liniştită şi lumina învăluită a atelierului, materialitatea obiectelor compoziţionale s-a dizolvat în sensuri ce corespund vieţii interioare. Sensibil culorilor temperate în perfect echilibru cu sentimentele sale discrete şi reţinute, Pallady impune prin prezenta operă o „realitate simţită” în care „realitatea concretă” se explică prin compoziţia elaborată şi construcţie. Obiectele compoziţiei nu apar întâmplător în scenariul interiorului palladyan şi nici doar pentru estetica volumelor lor, ci sunt alăturate într-o unică partitură, al cărei mesaj exclude naraţia. Narghileaua, dincolo de aspectul exotic al formei, sugerează atmosfera confortabilă, relaxată şi meditativă, caracteristică tradiţiilor orientale.

MÂNDRESCU, Anatol, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971 NANU, Adina, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, 1963 ŞORBAN, Raoul, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975

width: 53 cm
height: 70 cm

47. Natură moartă cu narghilea și gutui

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!