Liniștea eternă - Artmark România

semnat dreapta jos, cu brun, "Tonitza"

ulei pe carton

Unul din filoanele cele mai bogate ale măiestriei sale artistice va fi negreșit cromatica sa, pictura însemnând pentru Tonitza culoare și totodată mijlocul prin care își va oglindi emoțiile, fundamente pe care se va clădi întreaga sa creație. Astfel, culorile sale sunt apte să cânte, să plângă, să se orchestreze reciproc, legând cu pictorul o strânsă armonie, formată din spiritul și materialul artei sale. Paleta sa devine imaginea sensibilă a unei idei, raportată la atitudini, gânduri, emoții, dând naștere unor nuanțe unice, ce îl vor ajuta pe artist la evocarea a ceea ce iubea mai mult: oameni, natură sau Balcic. Balcicul inepuizabil avea să îi ofere artistului Tonitza subiecte nesfârșite de inspirație, frumusețea intimă și pitorească având să îi servească drept piloni la armonizarea desăvârșită a coloritului, a formelor, a liniilor și a mișcărilor, făurind compoziții de gen și peisaje în acorduri luminoase, radiante. Colorist fără seamăn și abil mânuitor al liniei, artistul își începe întodeauna lucrul la revărsatul zorilor, când lumina se află în starea ei perfectă de strălucire și când totul i se înfățișează limpede și feciorelnic. Graiul viu al liniei, al formelor și al paletei creează o pictură proaspătă, realizată din valori plastice nelimitate de expresie și de un nou inepuizabil. Divers prin concept și abordare picturală, artistul nu crează în sensul academic, cu toate acestea însă, creația sa va conserva mereu sub o construcție echilibrată. Alături de echilibru, artistul va considera examenul atent asupra naturii înconjurătoare ca fiind cea mai sigură inițiere a actului de creație iar culoarea, oglinda acurată a sentimentului de bază al oricărei acțiuni picturale. Coloritul paletei sale, realizat doar din câteva culori fundamentale, este înviat de artistul care lucrează în sensul naturii. Particularitățile sale cromatice devin astfel trăsăturile artei sale, demonstrate în cadrul expozițiilor temerare pe care le organizează alături de cei trei camarazi: Șirato, Dimitrescu, Han, împreună cu care forma unitul Grup al celor patru. Unirea celor patru se frânge din nefericire în anul 1933, an marcat de decesul unuia dintre membri, Ștefan Dimitrescu. Aflat la Balcic pentru prima dată, Tonitza află vestea printr-o telegramă, rămânând fulgerat în fața unei asemenea tragedii. Rememorările sale cu privire la tristul eveniment se vor regăsi câteva luni mai târziu într-un elaborat articol, publicat de Tonitza în revista „Arta și omul”, pe care îl închina pictorului Ștefan Dimitrescu. Aflat în fantasticul oraș dobrogean, pe care cu un an înainte îl perindase și bunul său prieten Fănuță, Tonitza rememorează peregrinările acestuia, călcând pe urmele sale, ajungând prin locurile prin care a trecut, cutreierând curțile tăinuite, cărările umbrite ori falezele capricioase și fierbinți, descoperind astfel un tărâm luminos și plin de noi revelații. Un suflu de omagiu urma să îl aibă și expoziția grupului din 1934, aflată la a șaptea ediție, eveniment la care golul lăsat de moartea camaradului Dimitrescu avea să fie umplut de prezența autoportretului său, inclus în expoziție la sugestia lui Tonitza. Începând cu acest moment, grupul se va restrânge, luând numele de „Grupul Han-Șirato-Tonitza”. Expoziția va fi cu adevărat memorabilă: Șirato și Tonitza vor expune cu precădere aspecte din Balcic, înfățișând o nouă etapă de creație și de confirmare, adevărate izbânzi pentru întreaga pictură modernă românească, creația lui Oscar Han de asemenea fiind foarte bine primită de public. Alături de picturile lui Șirato, lucrările lui Tonitza aduceau o izvorâtă viziune a acelorași preferate țărmuri, artistul aflându-se într-o evidentă transformare a expresiei sale artistice. Balcicul lui Tonitza este cufundat într-o lumină caldă, în care nesfârșitele dimineți poetizate par a filtra lumini opaline ce se aștern pe țărmuri. Formele împrumută ondulații și simetrii ritmate, înscriindu-se în contururi simple și armonii lineare, poetizând priveliștele zugrăvite. Începând cu descoperirea Balcicului, creația sa va cunoaște o nouă etapă, aceea a luminii, etapă cristalizată către anul 1935, perioadă în care va realiza o serie de lucrări de referință pentru arta sa: „Cafenea Mangalia”, „Cafenea Balcic”, „Balcicul în zori”, „Poarta lui Osman”, „Baia turcească”, „Scara hanului Caramiti”, „Cafeneaua lui Mamut”, „Bordee sub muntele alb”, sau „Liniștea eternă”, utilizând o paletă restrânsă de culori, dispuse pe suprafețe mari, plate, de intensitate luminoasă egală, fără umbre, cu o linie sensibilă și fluentă, ce păstrează în memoria traseelor formele parcurse. Compozițiile vestitoare ale unei noi tematici luminoase propuse de pictorul înnamorat, alături de atmosfera locului, de lumină și de culori vor fi și ele părtașe la descrierea minunatei așezări pitorești, transformându-l pe Tonitza într-un leal contemplator al Balcicului. (G.M.)

width: 59 cm
height: 49 cm

Opera a participat la expoziția Han-Șirato-Tonitza, Sala Dalles, 6-31 mai 1934, la cat. 52. Conform inscripției de pe verso a lui Henri Trembisky, opera a participat la Expoziția de Artă Românească Modernă, Berna, 1943 și prezentă în itinerariile din Zurich și Stockholm. Opera a participat la expoziția retrospectivă N.N. Tonitza, Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 și este reprodusă și inventariată la cat. 218, pag. 121. Opera a participat la expoziția "Tonitza și geniul copilăriei", Pavilionul Muzeal, Artsafari, 2019 și este reprodusă în catalogul expoziției la pag. 98. Opera este reprodusă în monografia "Nicolae Tonitza", Ionel Jianu, Ed. Căminul Artei, 1945, la cat. nr. 43, sub titlul "Liniștea eternă". Opera este reprodusă în monografia "Tonitza", Barbu Brezianu, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1967 la pag. 151. Opera este reprodusă în „N. N. Tonitza”, Petru Comarnescu, Ed. Tineretului, București, 1962, sub titlul „Liniște eternă”. Opera este reprodusă în albumul "Tonitza", Corneliu Baba (prefață), Ed. Meridiane, București, 1965 la cat. 107. Opera este reprodusă în „Viața ca o pasiune”, Vasile Parizescu, Ed. Monitorul Oficial R.A., București, 2008, pag. 478, sub titlul „Pace eternă”. Opera este reprodusă în „Arta românească modernă și contemporană”, Adriana Botez-Crainic, Ed. Sigma, București, 2000, la pag. 149. Opera este menționată în „Nicolae Tonitza”, Raoul Șorban, Ed. Meridiane, București, 1965, la pag. 76.

1933

colecția istorică Henri Trembisky; colecția istorică a compozitorului Ion Dumitrescu (1913-1996); din 1994, importantă colecție bucureșteană.

83^C. Liniștea eternă [1933]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

83C. Liniștea eternă [1933]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

83^C. Liniștea eternă [1933]