Curtezane din Shimabara - Artmark România

semnat, datat și localizat stânga jos, cu negru, "S. MUTZNER, SHIMABARA-KYOTO, 1912-1913"

ulei pe pânză

În vara lui 1912, la 28 iulie, Samuel Mützner ajungea pe tărâmuri nipone, coborând de pe vasul Tenyo Maru (printre primele transpacifice comerciale cu turbină, dotate cu echipamentele cele mai însemnate ale epocii) ce îl aducea din Honolulu în portul Yokohama. Finalul unui traseu care l-a purtat din București, prin Berlin, Paris, Le Hâvre, New York, San Francisco și Honolulu până în Japonia, concretiza un vis ce începuse să crească în sufletul tânărului artist încă de la finele deceniului întâi al secolului al XX-lea. Extremul Orient și ale lui „minuni” artistice cunoscuseră o nouă infuzie în culturile occidentale, în special în urma războiului ruso-japonez (1904-1905) care se concretiza prin resuscitarea acelui gust „japonizant”. Desigur că tânărul Mützner, avid de experimente și inovații, va căuta să își completeze itinerarul cu un sejur cu adevărat memorabil pe țărmurile insulelor japoneze. Pentru o fixare mai bună a contextului, putem aminti faptul că în perioada în care românul se afla la Paris, deci după 1906, încep să apară și studiile specializate dedicate culturii și artei nipone: Raphael Petrucci , „La philosophie de la nature dans l’art d’Extrême-Orient”, Paris, 1910; „L’art bouddhique en Extrême-Orient d’après les découvertes récentes ” în „Gazette des Beaux-Arts”, septembrie 1911. Mai târziu, într-un interviu din 1947 în care Mützner discuta despre călătoriile pe care le-a întreprins în întreaga carieră, amintea faptul că în anii petrecuți la școală în Paris, a avut un coleg de atelier japonez, Kanakogei, director la o școală de artă din Kyoto. Mai mult decât atât, biografia acestuia ne pune în evidență faptul că în timpul petrecut la Giverny, în preajma maestrului Monet, Mützner trebuie să fi intrat în contact cu colecția acestuia de stampe japoneze. Mützner, atras fără rețineri de pictura impresionistă, s-ar fi apropiat instinctiv de Japonism. Este cunoscută atracția impresioniștilor și postimpresioniștilor față de farmecul artei și lumii japoneze. Pe lângă Claude Monet și a lui colecție de 231 de stampe japoneze, multe dintre ele fiind sigur admirate de Mützner între 1908 și 1910 cât stă la Giverny, artiști ca James Whistler, Édouard Manet, Claude Monet, Vincent van Gogh sau Edgar Degas aveau să creeze influențați de lumea niponă. Românul ar fi admirat operele acestora în galeriile și muzeele pariziene, ideea călătoriei în Japonia fiind sigur influențată și de acest amănunt. Așadar premisele erau mai mult decât suficiente, iar dacă adăugăm și faptul că Mützner, tânăr adept al neo și post impresionismului, își exprima tendințele estetice prin căutări multiple, înțelegem cum noul univers devine o resursă stilistică demnă de studiat. Cu banii câștigați în urma celei de a doua expoziții personale din 1912 de la București, Mützner pleca spre Orientul Îndepărtat, unde, timp de trei ani, a reușit să străbată atât orașele importante, vechile metropole imperiale ca Tokyo, Kyoto sau Nagasaky, dar și ținuturi din Japonia profundă, ancestrală, în căutarea pitorescului autentic, străvechi, înghețat în timp. Din vara lui 1912, când ajunge în Japonia, până la începutul anului 1915 Mützner locuiește și pictează în comunitățile tradiționale japoneze. Va locui cel mai mult în Kyoto, capitala imperială la acea oră, dar și sediul principalelor instituții de artă alături de Osaka, locul marilor maeștri ai stampelor. Acolo putea să îl întâlnească pe Kitano Tzunetomi, principala figură a artelor în epocă sau să admire stilurile „Ukiyo-e” sau „Nihonga”, atât de tipice artei japoneze la începutul secolului XX. În 1915, artistul nostru avea să călătorească pentru câteva luni către China, pictând la Peking (vechea capitală imperială). În ceea ce privește creația lui Mützner din acei ani se constată lesne preponderența reprezentării feminine, a femeii japoneze în veșmintele tradiționale, în ocupații caracteristice sau în instanțe urbane. Pe lângă toate acestea apare și imaginea fermecătoare a gheișelor, opere de o senzualitate aparte în întreaga creație a pictorului. Surprinsă în interioare tipice, sau în grădinile fastuoase nipone, Gheișa primește probabil cele mai însemnate notații picturale, fiind desigur cea mai interesantă apariție în ochii unui european. Producția artistică a lui Samuel Mützner din această perioadă este însemnată, lucrând sigur peste 100 de lucrări, așa cum ne relevă acea primă expoziție din 1916, din București. Trebuie punctat și faptul că unele compoziții realizate de artist în Japonia aveau dimensiuni însemnate, fiind realizate pe parcursul a doi ani, așa cum putem descoperi din semnături și datări. Acesta este și cazul marii compoziții „Curtezane la Shimabara”, ce poartă doi ani - 1912-1913 - în dreptul datării oferite de artist. Principala evoluție punctată de sejurul de 3 ani în extremul Orient avea să se concretizeze în maniera de pictură și stil. Mânat de căutarea surselor de lumină, de o paletă cromatică exuberantă, Mützner nu numai că se regăsește în sejurul oriental, dar își modifică și maniera, depășind pointilismul tipic perioadei Giverny. Una dintre cele mai evidente evoluții pe care le regăsim și în peisajul de față constă în eliminarea totală a rigorii neoimpresioniste a tehnicii sus menționate, în defavoarea unei libertăți de exprimare atât în alegerea tușei, dar și a armoniei cromatice. Culorile preferate în peisaj, așa cum se vede și aici, sunt armonizate în nuanțe pastelate și tonuri calde. Rozul, liliachiul, galbenul solar și albastrul marin au reușit să elimine contrastele puternice, modelând afectiv o atmosferă de surdină și transparență ce se reverberează asupra formalului. Farmecul noilor surse de vizual nu a sufocat pânzele românului care, dibaci, descoperea în fiecare impresie obiceiul, tipicul, omul simplu și comuniunea sacră dintre acesta și locul băștinaș. Printre fizionomii, peisaje, costume și atitudini mereu regăsim colțurile tipice, grădinile, pagodele și templele ce străjeau și compuneau o cultură inedită.“Temple Boudhiste de Kyon-Mizu (Kyoto)”, „Les érables du Temple d’Eikando” sau „L’escalier et la Pagode de Kurodani” alături de studii de portret, peisaje cu cireși înfloriți sau compoziții cu personaje întregesc un univers unic în creația artistului, cât și în întreaga artă românească modernă. În ceea ce privește opera de față - „Curtezane la Shimabara” - Mützner reușea să creeze o capodoperă a ciclului, individualizând-o atât prin dimensiuni, cât și prin subiectul abordat. Intitulată inițial „Tayou-San dans un jardin de Shimabara”, pictorul ne introduce în universul intim și atât de atractiv al curtezanelor. Tayu (Tayou) este denumirea oferită celor mai importante curtezane (precursoare ale celebrelor Oiran), acele femei de o grație unică, frumoase și fermecătoare. O apariție exotică, venită din lumea artelor și a gheișelor, Teyou-San al lui Mützner este însoțită de alaiul clasic - tinerele copile, drept ucenice, de o Geiko (gheișa tipică din Kyoto) dar și de un personaj masculin, cel mai probabil responsabil să o ajute să pășească. Încălțămintea absurd de înaltă făcea imposibilă deplasarea lesne prin procesiunile orașului, încălțăminte evidențiată special de Mützner la marginea pontonului. Pe lângă alaiul tipic, punctat cu grijă și minuțiozitate de pictor - vezi atenția la detaliile vestimentare ale fiecărui personaj în parte - Mützner ne mai evidențiază și interesale sale picturale din epocă. Cireșul înflorit, realizat într-o manieră pastelată, dar senzual pictat sau iazul cu pești roșii devin interesul cromatic principal și totodată ocazia unor studii de lumină excepționale. Opera avea să reprezinte o bornă în creația din Japonia, fiind punctată și descrisă în carnetul-jurnal al artistului din acea perioadă. Finalizată cel mai probabil în septembrie 1913 (după notațiile de la nr. 100 din carnet), Mützner rememora munca și încercările date de realizarea acestui ulei monumental, însă se declară mai mult decât mulțumit și bucuros pentru noul stil pe care îl instituia cu ocazia acestei capodopere. (vezi Viorica Andreescu, Pictorul Samuel Mutzner în Japonia și America, pag. 73). (I.P.)

ANDREESCU, Viorica, "Samuel Mutzner", Ed. Meridiane, 1974<br />ANDREESCU, Viorica, "Pictorul Samuel Mutzner în Japonia și America" în "Studii și cercetări de istoria artei", tom 19, nr. 1, pag. 67-82, 1972, București<br />MARIAN, Rodica, "Samuel Mützner", Antet, București, 2005

width: 176.5 cm
height: 228 cm

Opera a participat la expoziția personală „Le Jepon”, Calea Victoriei nr 88, vis-a-vis de Biserica Kretzulescu, 17 ianuarie - 28 februarie 1916, București. În catalogul expoziției opera este menționată la cat. 67 sub titlul „Tayou-San dans un jardin de Shimabara.” Opera a participat la expoziția personală Mützner, Ralston Galleries, New York, 567 Fifth Avenue, 28 ianuarie -11 martie 1916. Opera este reprodusă în „Pictorul Samuel Mützner în Japonia și America” de Viorica Andreescu, în „Studii și cercetări de istoria artei”, tom 19, nr. 1, pag. 67-82, 1972, București. Opera este reprodusă în „Samuel Mützner”, Viorica Andreescu, Ed. Meridiane, 1974. Expoziția Le Japon prezentată publicului bucureștean și celui newyorkez avea să fie excepțional primită de critica vremii, fiind elogiată în „New York-Herald”, „Evening World”, „The Sun”, „American Art News” sau în „The Globe”, „Adevărul” sau „Noua Revistă Română”.

1912-1913

96. Curtezane din Shimabara [1912-1913]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!