97. Prinț mongol [1939]

  • Ion Ţuculescu
    lot.sold: 18.000,00 EUR
    lot.estimate: 12.000,00 EUR - 18.000,00 EUR
    lot.sold: 18.000,00 EUR
signature
semnat și datat lateral stânga, cu negru, "Țuculescu, (19)39"
medium
ulei pe pânză
description
Ion Ţuculescu se naşte la Craiova în anul 1910 şi va avea un traseu artistic cu totul deosebit, în sensul că pasiunea sa pentru pictură va fi permanent alternată pe parcursul vieţii cu cea pentru ştiinţă. În 1929 se înscrie la Facultatea de medicină din Bucureşti şi urmează în paralel cursurile acesteia şi pe cele ale Facultăţii de ştiinţe naturale. Facultatea de ştiinţe naturale o va absolvi în 1936, iar pe cea de medicină în 1939 cu Magna Cum Laude. Pe parcursul anilor de studiu călătoreşte mult în afara ţării, în Turcia, Grecia, Egipt, Palestina, alături de Gala Galaction, sau de logodnica sa, Maria Fotiade. Pe parcursul acestor călătorii pictează studii după peisaj. În 1936 şi 1937 am lucrat în Grecia şi Turcia numeroase peisaje în care apărea un temperament blând, entuziasmat şi optimist. „Aproape totdeauna nu pictam decât peisaje însorite. Iubeam culoarea. În armoniile mele de atunci predomina albastrul blând şi catifelat al cerului grecesc. Mă aşezam liniştit în faţa unui peisaj cu pământuri roşcate ori de un verzui cald şi pictam ce vedeam”, mărturisea Ion Ţuculescu. În 1936, o dată cu absolvirea Facultăţii de ştiinţe naturale, primeşte postul de profesor la seminarul teologic de la mânăstirea Cernica, unde va lucra un an de zile. Ion Ţuculescu expune pentru prima dată la Craiova, în 1925, alături de A. D. Hagiu. Anul 1936 este deosebit de important pentru cariera artistică a lui Ţuculescu, pentru că trimite la îndemnul lui Octav Angheluţă, la Salonul Oficial, lucrarea numită Crapul. Chiar dacă lucrarea va fi respinsă, de acum înainte activitatea expoziţională a lui Ion Ţuculescu va fi bogată. Prima expoziţie personală a artistului va fi organizată în 1938 la Bucureşti, la Ateneul Român, urmată de alte expoziţii personale în 1939 (Sala Dalles), 1941 (la Ateneul Român), 1942 (la Ateneul Român), 1943 (la Ateneul Român), 1946 (Ateneul Român), 1947 (Ateneul Român), 1956 (a opta expoziţie personală organizată în casa sa de pe strada Lizeanu nr. 5).
bio
Baconsky, A. E., Ion Ţuculescu, Meridiane, Bucureşti, 1972<br />Cârneci, Magda, Ion Ţuculescu, Meridiane, Bucureşti, 1984<br />Comarnescu, Petru, Ion Ţuculescu, Meridiane, Bucureşti, 1967<br />Comarnescu, Petru, Ţuculescu, Meridiane, Bucureşti, 1974
dimensions
  • width: 58 cm
  • height: 67 cm
research_info
Foarte probabil opera a fost prezentată publicului bucureștean în cea de-a doua expoziție personală, în noiembrie 1939, la Sala Dalles. Atunci Ion Țuculescu expunea studii de măști mongoleze și prinți mongolezi, alături de peisaje, instituind o nouă viziune, matură. Opera a participat la expoziția "Portretul în pictura românească din colecții particulare", Muzeul Național Cotroceni, București, 2014 și este reprodusă în catalogul expoziției la pag. 116. Opera este reprodusă în catalogul "Pictorii portretului. Despre orgoliu în artă", Mircea Deac, București, 2013, la pag. 137.
dating
1939
provenance
colecția Nichita Stănescu. colecția Petre Bedivan.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.