Grădină japoneză - Artmark România

medium

ulei pe pânză

description

Considerat unul dintre cei mai importanți postimpresionişti români, Mützner şi-a făcut studiile la Paris, la Academia Julian, la cursurile lui Jean Paul Laurens, după doi ani în care studiază la Academia Regală Bavareză de Artă din Munchen, în spiritul academismului. În scurt timp, părăseşte spaţiul atelierului, pentru a practica pictura în plein-air, mod de lucru care aduce paletei sale mai multă luminozitate, intensificând culorile. Lucrează în mahalalele şi satele din preajma Parisului, renunţând la tonurile întunecate care îi caracterizau paleta în perioada müncheneză şi adoptând procedee de lucru bazate pe observaţia directă a naturii. În 1908, Mützner se stabileşte la Giverny şi lucrează timp de doi ani în apropierea lui Claude Monet, etapă pe care artistul o descrie ca fiind “deschiderea drumului către lumină şi culoare.” Alătură pete de culoare pură şi lasă culorile să fuzioneze pe retina privitorului, folosind o tehnică ce se mai numeşte şi divizionism, bazată pe “Legea contrastului simultan al culorilor”, studiu realizat de Eugène Chevreul. Potrivit acestuia, fiecare culoare de bază, privită cu insistenţă, generează în jurul său, pe o suprafaţă neutră, impresia culorii complementare. Ecourile din arta apuseană ce rupea cu trecutul au apărut în pictura românească, dominată până atunci de modelul grigorescian şi direcţia tradiţionalistă, cu preponderenţă după primul război mondial, ca urmare a călătoriilor de studii ale artiştilor români la München, Paris şi Viena, unde au venit în contact nu numai cu mediul academic, ci şi cu polemicile ideologice ale vremii şi curentele moderne. Samuel Mützner a fost expus la cele două importante centre artistice europene, München şi Paris, după care s-a înscris la Academia Nouă de Pictură din Alger, continuând să studieze în decursul numeroaselor sale călătorii în Asia, nordul Africii şi cele două Americi. Opţiunile sale stilistice se situează în zona postimpresionismului, pictura sa redând impermanenţa, clipa tranzitorie, încercând să surprindă schimbarea care are loc în natură în fiecare moment, depăşind scopul impresionist al obiectivităţii în faţa naturii şi căutând o putere mai mare de expresie. Culorile pure, strălucitoare, care, aplicate în tuşe scurte, construiesc volumele se datorează impresionismului, însă Mützner se desprinde de el, uneori chiar în direcţia asumată de neoimpresionişti, care ca reacţie împotriva realismului empiric al precursorilor lor, se bazau pe teorii ştiinţifice şi calcule sistematice, pentru a obţine efecte vizuale predeterminate. Cu toate aceste apropieri de curentele artistice europene menţionate, nu se poate vorbi despre adeziunea deplină a operei lui Mützner la programele estetice ale epocii. De altfel, individualismul îl caracterizează pe artist, care, cu câteva excepţii, s-a menţinut în afara oricărui curent bine definit şi a lucrat independent, asimilând şi prelucrând în mod personal diversele aspecte ale mişcării artistice europene (2). “Peisajele din ţară sau cele de pe ţărmurile Mediteranei, din Grecia, Italia sau din Africa de Nord, din Franţa, din Japonia sau din America de Sud poartă aceeaşi mărturisire a unui temperament artistic înclinat spre descoperirea jocurilor feerice ale luminii care străbate atmosfera: în pictura lui Mützner, natura se înfăţişează ca o veşnică sărbătoare a soarelui, a aerului limpede, a vegetaţiei luxuriante.” (3) O etapă decisivă pentru opera lui Mützner a fost perioada marilor călătorii, care a durat şapte ani, din 1912 până în 1919, timp în care a străbătut Asia, America de Nord şi America de Sud. Rodica Marian relatează, în monografia dedicată artistului, cum în urma succesului expoziţiei deschise în 1912 la Ateneul Român, cu lucrări din Franţa şi Algeria, Mützner a obţinut o sumă considerabilă, 30.000 de franci de aur, care i-a permis să se gândească la o călătorie mai îndelungată. Alegerea Japoniei ca primă destinaţie a fost influenţată în parte de povestirile colegului său japonez Kanokogi şi probabil de gustul pentru aerul extrem oriental format în ambianţă impresionistă, la Paris. În însemnările sale, Mützner scria că odată ajuns în Japonia, căuta “locurile şi tipurile specifice, faimoasele temple budiste sau şintoiste, pagodele cu şapte etaje, casele de ceai cu sute de lanterne de hârtie, viaţa de pe străzi, casele cu gheişe...” (4) Kyoto a fost locul unde a regăsit toate acestea şi unde mărturisea că aflase “cel mai fericit loc” (5) al creaţiei sale. Japonia şi-a lăsat amprenta asupra operei lui Samuel Mützner, aducând o tematică nouă, imagini ample cu multe personaje, desfăşurări de costume şi elemente tradiţionale, dar şi o reformulare a stilului, care se îndepărtează de pointilism, urmărind efecte decorative şi un alt tip de armonie cromatică. Paleta sa adoptă nuanţe pastelate de roz şi liliachiu, verde pal şi albastru deschis, crem, portocaliu şi roşu, în combinaţii diafane. Lumina se schimbă şi ea în picturile lui Mützner, de la soarele puternic din sudul Franţei, la o iluminare mai difuză, care înlătură contrastele, conferind calm şi blândeţe imaginilor. Atmosfera este densă, lăptoasă, iar cerul, atunci când se distinge printre vegetaţia luxuriantă, apare opac şi reflectând culorile naturii. Picturile realizate de Mützner la Tokyo, Kyoto şi Nagasaki nu sunt singurele cu tematică orientală din creaţia sa, amintirea Japoniei rămânând vie o mai lungă perioadă după întoarcerea în ţară. Pictura “Grădină japoneză” face parte dintr-un ansamblu decorativ monumental ce înfrumuseţa interiorul unei locuinţe bucureştene interbelice, care mai cuprindea trei lucrări realizate de Samuel Mützner şi alte trei de pictoriţa Rodica Maniu, soţia sa. Operele au fost realizate pe pânză special pentru a fi montate pe pereţii interiori ai unei încăperi spaţioase, printr-un procedeu ce se numeşte “maruflare”, pentru a conferi unitate ansamblului de picturi. “Grădina japoneză” este singura dintre acestea cu subiect oriental, ilustrând un peisaj ce sugerează o stare profundă de pace. Compusă pe verticală, pentru a se încadra în înălţimea camerei căreia îi era destinată, pictura are ca element central apa, care curge întâi şerpuit, apoi într-o cascadă, pe un versant abrupt. În acest loc în care frumuseţea naturii este uluitoare, apar două personaje: un tânăr aflat pe o construcţie deasupra cascadei, privind fermecat spre minunile ce i se deschid înainte şi un bătrân, aşezat în postură de meditaţie, cu ochii închişi şi capul înconjurat de o aureolă, semn al iluminării. Lampadarele roşii cu caligrafia lor specifică, situează scena în cadru japonez, indicat totodată de ipostazele şi fizionomiile personajelor. Pictura, realizată sub imperiul experienţelor din călătoria sa şi a expunerii la spiritualitatea budistă, ilustrează un peisaj imaginar cu funcţie alegorică, sensul fiind cuprins în reprezentarea celor două personaje. Acestea simbolizează două tipuri de raportare la existenţă, una care contemplează frumuseţile lumii, în esenţă schimbătoare şi caduce, iar cealaltă care pătrunde adevărata fericire, înţelegând deşertăciunea lumii. Construcţia fragilă aflată deasupra prăpastiei unde se află tânărul este semnul precarităţii concepţiei sale, pus de asemenea în relaţie cu prăbuşirea apei din spatele său, pe când locul în care se află bătrânul iluminat este dimpotrivă caracterizat de stabilitate şi soliditate. Apa poate fi un simbol al traseului omului prin viaţă, iar personajele – două alegeri posibile, ataşamentul şi detaşarea. Referințe: (1) Vasile Drăguţ, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, “Pictura românească în imagini”, p. 233 (2) Ibidem, p. 83-84 (3) Vasile Drăguţ, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, “Pictura românească în imagini”, p. 233 (4) Samuel Mützner apud Rodica Marian, “Samuel Mützner”, p. 10 (5) Ibidem

bio

DRĂGUŢ, Vasile; FLOREA, Vasile; GRIGORESCU, Dan; MIHALACHE, Marin, “Pictura românească în imagini”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970 MARIAN, Rodica, “Samuel Mützner 1884 – 1959”, Ed. Antet, Bucureşti, 2005 PAVEL, Amelia, “Pictori evrei din România”, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1996 PAVEL, Amelia, “Pictură românească interbelică – un capitol de artă europeană”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996

dimensions

width: 86 cm
height: 180 cm

6. Grădină japoneză

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!