Lupanar - Artmark România

semnat stânga jos, cu negru, ISER

pastel pe hârtie lipită pe carton

În grafică, Iser ajunge de timpuriu la maturitate artistică, fiind considerat de Oscar Han, Nicolae Tonitza sau George Oprescu drept unul dintre cei mai buni desenatori români. A devenit cunoscut prin desenele satirice apărute în publicaţiile de atitudine progresistă ale vremii, Iser angajându-se să denunţe inegalităţile sociale şi să ia partea celor neîndreptăţiţi. La fel ca şi alţi artişti ai vremii, nu putea concepe arta despărţită de sfera socială, adoptând o poziţie critică faţă de sfera politică şi manifestând compasiune pentru oamenii oprimaţi, ale căror caractere le sonda amănunţit în desenele sale. Atenţia sa s-a îndreptat întotdeauna către figura umană şi mai ales asupra femeii, portretele sale atingând o pătrundere psihologică remarcată elogios de criticii vremii. Stilul său din perioada de trecere la pictura în ulei s-a format în atmosfera orientală a satului dobrogean, resimţită ca fiind compatibilă cu temperamentul său. Iser mărturisea câteva decenii mai târziu: “Toate motivele mele orientale îşi trag fiinţa din Dobrogea şi din amintirea anilor petrecuţi pe solul ei. Orientul sărac pe care îl pictez de 30 de ani cred ca îmi aparţine absolut. E o atmosferă pe care îmi place să o evoc şi în care mă regăsesc”. În 1916 deschide la Ateneu prima lui expoziţie importantă, cu o serie de lucrări realizate sub imperiul puternicelor impresii lăsate de peisajul dobrogean, un element de noutate în pictura românească. Opera sa are în centru figura umană, printre modelele sale preferate aflându-se oameni aparţinând unei condiţii sociale umile. Artişti de circ, arlechini, balerine, odalisce sunt chipurile frecvente ale galeriei sale de personaje, completate după 1944 cu figuri de ţărani şi muncitori, căutându-i mai ales pe cei care îndurau cu tărie suferinţele vieţii, cei care ascundeau tristeţea şi cei fără perspectivă. Criticul V. Beneş spunea despre Iser: “Plin de vitalitate, dar şi contemplativ acolo unde ochiul se deschide larg asupra vieţii, Iser este şi astăzi un explorator. Arta lui este arta marilor chinuiţi” (i). Atunci când se oprea asupra acestora, Iser o făcea dintr-un sentiment de apreciere pentru atitudinea lor faţă de nedreptăţile existenţei, portretele sale având rolul atât de a trezi conştiinţa asupra durerii celorlalţi, precum şi de a furniza un model de răbdare şi stăruinţă. Pe de altă parte, colecţia de personaje pe care le înfăţişează vorbesc despre felul său de a vedea lumea, despre gândurile şi sentimentele sale, într-o reflecţie continuă asupra condiţiei umane. Femeile din arta lui Iser împărtăşesc o anume duritate şi rezistenţă, date de obişnuinţa cu traiul aspru, putere care le conferă senzualitate, chiar dacă de multe ori le lipseşte frumuseţea, aşa cum este aceasta convenţional înţeleasă. Modest îmbrăcate, cu mâini muncite şi butucănoase, cu corpuri bine clădite, cu chipuri arse de soare şi trăsături severe, dar mereu cu priviri ce manifestă o complexă trăire interioară, femeile sunt surprinse în momente şi cadre ce le îngăduie să fie naturale. Ipostazele lor relaxate descriu preocuparea lui Iser pentru sondarea personalităţii şi a stării sufleteşti a modelului său, căci acestea devin aparente în fizionomie atunci când personajul încetează să pozeze. Astfel, scenele au un aer firesc, realismul artei lui Iser reieşind mai ales din atitudinile autentice ale personajelor şi lucrurile care le înconjoară, de fiecare dată constituind detalii semnificative. Opera „Lupanar” face parte din lucrările inspirate de viaţa din mahalalele şi cafenelele oraşului, o temă asupra căreia se apleacă după contactul cu mediul parizian, unde este atras mai ales de localurile aglomerate, de sălile cabaretelor, teatrele sărace de la periferie şi lumea circului. Aceste medii îi furnizau figurile pe care le folosea ca modele, de multe ori oameni cu o existenţă obscură, dintr-o lume tristă, reprezentativi pentru o categorie socială. Personajele din lucrarea de faţă, atitudinile lor şi raportul stabilit între ele, trimit către interpretarea că ne aflăm în faţa unei scene dintr-o casă de toleranţă. Într-o cameră umilă, cu o sobă, un pat şi un scaun, două femei, una tânără, aşezată şi fumând, cealaltă în vârstă, aşteptând lângă intrare, zâmbesc abia perceptibil. Machiajul, îmbrăcămintea sau pantofii roşii ai fetei sunt alte detalii care ar putea susţine această ipoteză. În această imagine plină de echivoc, Iser introduce un element simbolic, câinele, sub forma unei reprezentări comune pe perete, singura decoraţiune a încăperii. Este fără îndoială o aluzie la câinele care apare şi la picioarele lui Venus din Urbino, a lui Tiţian, care simbolizează loialitatea şi dragostea conjugală, prezent aici într-o formă ridicolă, de imagine banală agăţată deasupra patului, căpătând astfel semnificaţie inversă. O imagine care ar fi părut şocantă pentru acea epocă, lucrarea se află în descendenţa unei celebre serii de picturi ale artei apusene, cu personaje feminine în ipostaze seducătoare şi identităţi ambigue, interpretate ca simboluri ale dorinţei sexuale, sau dimpotrivă, ale iubirii caste. Dacă în cazul lui Venus din Urbino a lui Tiţian, ipostaza senzuală, privirea directă şi mediul în care este înfăţişat nudul, au generat întrebări legate de sensul reprezentării, în cel al Olympiei lui Manet, o parafrază a operei maestrului renascentist, este transparentă intenţia de a reprezenta o curtezană a societăţii mondene. Iser transpune tema lui Manet într-o formulă ce descrie un alt mediu social, în care femeia nu mai apare nud, întinsă pe aşternuturi fine, ci îmbrăcată poate din pricina frigului, aşezată pe un simplu scaun, iar în spatele ei nu se află o slujnică, ci probabil proprietara locului în care se găseşte. Privirea sa nu o mai înfruntă încrezător pe cea a privitorului, întâmpinată în schimb de scrutarea bătrânei cu un singur ochi, ci coboară uşor, însoţită de un zâmbet vag, într-o atitudine ademenitoare, de un erotism nesofisticat. Iser foloseşte pastelul pentru fineţea în tranziţia dintre tonuri pe care o permite această tehnică, potrivită ilustrării portretelor, reuşind să creeze două chipuri de o forţă expresivă deosebită, admirabil integrate în spaţiu. Lucrarea „Lupanar” este unul dintre cele mai bune pasteluri ale artistului care au apărut în circuitul pieţei de artă, o operă importantă atât prin realismul său eliberat de constrângerile naturalismului şi autenticitatea momentului surprins, cât şi prin sugestiile pe care le aduce la picturi celebre ale artei occidentale. Prin intermediul acesteia, Iser exprimă într-un mod îndrăzneţ crezul său artistic, marcat de angajamentul luat faţă de adevărul vieţii şi de dialogul permanent cu arta universală. i V. Beneş apud Marin Mihalache, „Iser”, p. 34

BUSUIOCEANU, Alexandru, ”Iser”, Ed. Ramuri, Craiova, 1930 COMARNESCU, Petru, ”Iosif Iser”, Bucureşti, 1965 CRĂCIUN, Eugen, „Iser”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1945 FRUNZETTI, Ion, „Căminul artei – Petraşcu, Iser”, în Vremea, 9 ian 1944, p. 109 JIANU, Ionel, „Iosif Iser”, Bucureşti, 1957MIHALACHE, Marin, „Iosif Iser”, Bucureşti, 1968

height: 60 cm
custom: 44,5

Pe verso etichetă de participare în Expoziția ”Valori artistice reprezentative din Colecții bucureștene”, MNAR, Muzeul Colecțiilor de Artă, 2002, București

33. Lupanar

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!